tren-deraiat-hunedoaraOficialii AGIFER ( Agenția de Investigare Feroviară) susțin în raportul publicat vineri că o eroare umană a reprezentat cauza principală a accidentului feroviar produs pe 8 aprilie 2017 între stațiile de cale ferată Bănița și Merișor (județul Hunedoara), eveniment în care mecanicul și ajutorul de mecanic al unui tren de marfă au murit, după ce locomotiva și 14 vagoane ale garniturii au deraiat în zona unui pod de cale ferată.

Trenul a circulat cu o viteză de 92 km/h, mai mare cu 230% față de normele impuse pe acel sector, din cauza unui robinet de aer poziționat greșit, fapt care a făcut imposibilă frânarea marfarului, se arată în textul raportului AGIFER. De asemenea, starea fizică a mecanicului de locomotivă și ajutorul său erau afectate de consumul de alcool și oboseala acumulată, susțin experții.

„Cauza directă a accidentului feroviar o constituie creșterea puternică a forțelor laterale care acționau la nivelul roților locomotivei, fapt care a condus la depășirea limitei de stabilitate la deraiere. Aceasta s-a produs ca urmare a faptului că, la circulația pe o zonă situată în curbă, viteza trenului (92 km/h) a depășit cu 230% viteza maximă admisă pe secția de circulație (40 km/h). Creșterea vitezei trenului s-a produs pe fondul unor erori umane, erori ce au făcut ca robinetul de aer de la primul vagon din tren să se afle pe poziția ‘închis’, conducta generală de aer fiind astfel întreruptă, iar frânele automate ale trenului să nu asigure frânarea acestuia”, se menționează în raportul comisiei de anchetă AGIFER.

În document se mai arată că în urma efectuării necropsiei, mecanicul de locomotivă avea o concentrație de 0,15 grame la mie alcool în sânge, iar ajutorul de mecanic o concentrație de 2,5 grame la mie de alcool etilic. Serviciul Județean de Medicină Legală Hunedoara a concluzionat că moartea celor doi bărbați a fost una violentă și în legătură cu accidentul feroviar.

De altfel, în raportul experților AGIFER se precizează că între factorii care au contribuit la producerea accidentului feroviar se înscriu „consumul de băuturi alcoolice în timpul desfășurării activității și oboseala acumulată în intervalul de timp cuprins între plecarea de la domiciliu și momentul producerii accidentului, oboseală manifestată, în cazul mecanicului de locomotivă, pe fondul vârstei de 67 de ani”.

În ceea ce privește momentele dinaintea producerii accidentului, raportul menționează că după trecerea de stația CFR Bănița, mecanicul locomotivei a solicitat, prin radio, cale liberă către stația Merișor deoarece nu mai poate frâna trenul. Accidentul feroviar avut loc între stațiile Bănița și Merișor și s-a soldat cu deraierea locomotivei și a 14 vagoane de marfă, mecanicul, în vârstă de 67 de ani, și ajutorul acestuia, de 51 de ani, pierzându-și viața.

Din cauza accidentului, locomotiva și cele 14 vagoane au fost avariate. De asemenea, patru stâlpi de înaltă tensiune (na 25 kV) au fost distruși și s-au produs stricăciuni la infrastructura căii ferate pe ambele fire de mers. Din aceste motive, în zonă circulația a fost oprită din 8 aprilie până în 14 aprilie.

Valoarea pagubelor menționate în raportul comisiei de anchetă AGIFER se ridică la 951.782 lei.

Articol de Sebastian Rusu publicat pe pagina web jurnalistii.ro

Nota AIFR: Puteți accesa raportul de investigație privind accidentul feroviar, aici