IMG-2GrampetGrupul Grampet, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România și din Europa de Sud-Est, aderă la asociația Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică (Trans-Caspian International Transport Route – TITR), un proiect inițiat de guvernele din China, Kazahstan și Azerbaidjan pentru dezvoltarea unui nou coridor de transport multimodal, ce leagă Asia – Europa.

Aderarea grupului Grampet-GFR la Ruta Trans-Caspica reprezintă o premiera pentru industria feroviara europeana.

„Suntem onorați să ne alăturăm acestui parteneriat care ne aduce mai aproape de obiectivul strategic pe care l-am conturat încă de acum 20 de ani – acela de a lega pe calea ferată Marea Nordului de Marea Chinei de Est”, spune Gruia Stoica, Președintele Grupului Grampet. „La acel moment, eram doar o companie antreprenorială dintr-o țară mică, aflată la granița dintre două continente. Astăzi suntem unul dintre liderii industriei europene de profil și prima societate europeană care devine membru al acestei alianțe strategice”.

Operatorii feroviari din cadrul Grupului Grampet dețin și exploatează un parc de aproape 20.000 de vagoane și 400 de locomotive. Acești operatori transportă anual un volum de aproximativ 22 milioane de tone de marfă, dintre care peste 20% la nivel european.

Oficialii companiei estimează că aderarea la Ruta Trans-Caspica va conduce la dezvoltarea traficului intermodal atât în România, cât și în țările vecine.

„Prin acceptarea Grupului Grampet ca membru al TITR se finalizează construcția unei noi rute China – Uniunea Europeană. Practic, în acest coridor deschidem cinci țări din comunitate (România, Ungaria, Bulgaria, Croația și Austria), prin operatorii feroviari care fac parte din grup. Este o confirmare a faptului că și în România sunt companii cu capital privat, capabile să participe în proiecte internaționale complexe”, subliniază Sorin Chinde, directorul general Grup Feroviar Român.

IMG-3Grampet„Această alianță poate transforma România într-o platformă logistică pentru Europa și Asia, generând în jur de 100.000 de noi locuri de muncă și contribuții la bugetul statului de peste un miliard de euro”, a adăugat Gruia Stoica.

Aderarea Grupului Grampet la TITR a fost anunțată în cadrul unui eveniment organizat de către Administrația Porturilor Maritime Constanța și Asociația „Middle Corridor – Trans-Caspian International Transport Route”, la care au participat zeci de reprezentanților din industria de transport din România, precum și membri și parteneri ai Asociației „Middle Corridor – Trans-Caspian International Transport Route”, inclusiv companii de profil din China, Kazahstan, Azerbaidjan și Georgia.

Ruta Internațională de Transport Trans-Caspică are o lungime totală de 9.500 de kilometri, dintre care 860 de kilometri traversează teritoriul României (Coridorul feroviar IV, pe relația Portul Constanța – Curtici). Inițiat de guvernele din China, Kazahstan și Azerbaidjan, proiectul își propune să dezvolte transportul multimodal care face legătura dintre China, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, Turcia și Europa. Principalul obiectiv al asociației este simplificarea formalităților administrative prin asigurarea unui mediu competitiv și oferirea de sprijin companiilor din diferite țări, pentru dezvoltarea afacerilor acestora de-a lungul Coridorului Trans-Caspic.

Informație preluata de pe pagina web Club Feroviar