Licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate a căii ferate Budapesta-Cluj se va anunţa curând

trenungariaPéter Szijjártó a vorbit despre faptul că, în cadrul unei strategii ample de dezvoltare, o cale ferată rapidă se va construi şi între Budapesta şi Cluj-Napoca, traseul acesteia urmând să fie extins, de către partea română, până la Bucureşti. Licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru porţiunea maghiară va fi anunţată în curând.

Ministrul a mai spus că Ungaria doreşte să aloce resurse considerabile exploatării capacităţilor de tranzit peste graniţă, să creeze noi puncte de trecere ale frontierei.

Cifra de afaceri a transportului feroviar din Ungaria a ajuns anul trecut la 600 de milioane de euro, iar în prima jumătate a acestui an s-a ridicat la 310 milioane de euro, depăşind cu şase procente rezultatele din aceeaşi perioadă a anului trecut – a mai spus ministrul.

Calea ferată are prioritate în dezvoltarea traficului – a declarat joi, la Budapesta, la conferinţa Asociaţiei Ungare a Căilor Ferate Hungrail, Péter Szijjártó, ministrul ungar al afacerilor externe şi al comerţului exterior.

Până în 2022, pentru dezvoltarea căilor ferate maghiare sunt alocate 1.500 de miliarde de forinţi (na 4,62 miliarde euro), a spus Péter Szijjártó.Se negociază intens cu banca chineză de export-import, cu privire la condiţiile acordului de împrumut pentru construcţia liniei de cale ferată Budapesta-Belgrad – a specificat ministrul.

Încheierea încă în acest an a negocierilor privind condiţiile financiare este un obiectiv comun cu partea chineză – a menţionat ministrul.

Péter Szijjártó a mai declarat că nu mai puţin de 30 de companii au solicitat documentele de licitaţie pentru realizarea documentaţiei tehnice a căii ferate Budapesta-Belgrad, ceea ce înseamnă un interes mare.

Pentru licitaţia finală două consorţii s-au dovedit a fi eligibile, iar rezultatele sunt aşteptate în noiembrie, urmând ca în acest an să fie efectuată şi contractarea câştigătorului, a spus Szijjártó.

Lucrările de proiectare şi de autorizare ar putea începe la începutul anului viitor, pentru ca lucrările de la linia de cale ferată Budapesta-Belgrad să fie finalizate până în 2023, a specificat ministrul.

După ce sosesc în portul Pireu, o mare parte din mărfurile societăţilor chineze, care sunt destinate Europei, se livrează spre Europa de Vest pe cale ferată, iar fără investiţii în acest domeniu, Ungaria ar rămâne în urmă în lupta pentru rutele de transport – a accentuat Szijjártó.

Ministrul ungar de externe a reamintit că prim-miniştrii ţărilor grupului de la Vişegrad au convenit asupra realizării unei legături feroviare regionale rapide.

Studiul de fezabilitate pentru calea ferată rapidă dintre Budapesta şi Varşovia trebuie finalizat în termen de un an. Conform unui consens profesional, prin această investiţie, drumul dintre Budapesta şi Varşovia se va putea parcurge în patru ore, ceea ce înseamnă deja concurenţă cu transportul pe cale aeriană, a adăugat ministrul.

Articol publicat pe pagina web punctul.ro

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj