Un nou şantier în Deva. Gara va intra în reparaţii capitale. Va fi renovată odată cu magistrala feroviară pe care trenurile vor circula cu 160 km/h

Deva_modernizare2„Lucrările de reabilitare la clădirea de călători din Stația CF Deva vor demara în cursul acestei luni, în conformitate cu prevederile contractuale”, au informat reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate Române (CN CFR). Pentru gara din Deva sunt prevăzute următoarele lucrări: refacerea peroanelor cu copertine; construirea pasarelei pietonale; reabilitarea clădirii de călători (care presupune lucrări de finisaje, reparaţii, refacerea acoperișului, schimbarea tâmplăriei, lucrări la faţada clădirii). În plus, va fi construită o hală pentru mentenanță.

Progres fizic de 11 la sută De la începutul anului trecut au început lucrările pe tronsonul Simeria – Gurasada, care traversează municipiul Deva, după ce în august 2017, Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A.şi Asocierea FCC – Astaldi – Convensa au semnat contractul în valoare de 2,63 miliarde de lei pentru modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe această secţiune.

Contractul prevede modernizarea a 41 de kilometri de infrastructură şi suprastructură feroviară pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h, lucrări de terasamente şi consolidări pe întreaga distanţă, construirea a 17 poduri, dintre care trei peste râul Mureş, 27 de podeţe, 4 pasaje superioare, 3 pasaje inferioare, lucrări civile în 9 staţii de cale ferată. Sursa de finanţare este asigurată din fonduri nerambursabile obţinute prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 şi de la bugetul de stat, iar termenul de execuţie este de trei ani.

Articolul complet cu videoclipuri și fotografii poate fi accesat pe pagina web adevarul.ro

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj