Logo_MTMinisterul Transporturilor a publicat pe 12.07.2019 „Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind interoperabilitatea sistemului feroviar”.  Data limită pentru primirea de propuneri/observații este 23.07.2019.

Proiectul de hotărâre stabileşte condiţiile care trebuie îndeplinite pentru realizarea interoperabilităţii sistemului feroviar din România cu sistemul feroviar al Uniunii Europene într-un mod compatibil cu reglementările în vigoare privind siguranţa feroviară.

Aceste condiţii se referă la proiectarea, construirea, punerea în funcţiune, modernizarea, reînnoirea, exploatarea şi întreţinerea elementelor sistemului feroviar, precum şi la calificările profesionale şi condiţiile de sănătate şi de siguranţă aplicabile personalului care contribuie la exploatarea şi întreţinerea sa.

Prezenta hotărâre stabileşte pentru fiecare subsistem al sistemului feroviar, dispoziţiile referitoare la elementele constitutive de interoperabilitate, la interfeţele cu celelalte subsisteme, la procedurile de verificare şi condiţiile de compatibilitate generală necesare pentru realizarea interoperabilităţii. 

Ca urmare a extinderii domeniului de aplicare al Specificaţiilor Tehnice de Interoperabilitate (STI) la întregul sistem feroviar al Uniunii, normele naţionale strict legate de subsistemele existente vor acoperi punctele deschise din STI. Normele naționale ar trebui eliminate treptat ca urmare a închiderii punctelor deschise din STI.

Din motive de trasabilitate şi siguranţă, autorităţile competente din statele membre vor aloca unui vehicul, la cererea deţinătorului acestuia, un număr european de vehicul. Informaţiile privind vehiculul vor fi ulterior consemnate într-un registru al vehiculelor. Registrele vehiculelor vor putea fi consultate de toate statele membre şi de anumiţi operatori economici din Uniunea Europeană.

Prezenta hotărâre va intra în vigoare la data de 16 iunie 2019, acesta fiind termenul limită de transpunere a Directivei (UE) 2016/797 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană, dând astfel posibilitatea tuturor agenților economici implicaţi să se adapteze din timp la prevederile noului cadru legislativ.

Puteți descărca de pe pagina web a MT instrumentul de motivare.

Proiectul de HG poate fi văzut aici.