knorr_bremseÎn cadrul Universității “POLITEHNICA” din București, Firma Knorr-Bremse a prezentat la 7 noiembrie, participanților la evenimentul, “Concept Roadshow Truck” ultimele tehnologii și inovații realizate la nivel mondial.

La eveniment au participat ingineri din cadrul operatorilor feroviari, AFER, METROREX, întreprinderi reparatoare de material rulant, AIFR etc., precum și cadre didactice și studenți de la Facultatea de Transportui

Dl. prof. Popa Gabriel a adresat participanților, în deschiderea evenimentului, un cuvant de salut precum și satisfația că acest eveniment se desfășoară în Universitatea “POLITEHNICA” din București unde cadre didactice și studenși ai Facultații de Transporturi pot lua contact cu cele mai noi realizări ale firmai Knorr-Bremse.

La evenimentul la care Club Feroviar a fost co-organizator dl. Octavian Udriște, președinte onorific al Club Feroviar, a menționt că transportul feroviar asigură ea mai bună efriciență energetică și ecologică în domeniul transporturilor dar „la noi acest lucru nu este pus în valoare”. Pentru a fi de succes sectorul feroviar trebuie să aibă trei calități: să țină pasul cu dezvoltarea tehnică, să aibă caracter internațional și să aibă un personal tehnic calificat superior care să aibă  cunoștințe solide tehnice și economice. Dl Udriște a reamintit pașii mari realizați la calea ferată din România prin evoluția de la locomotiva cu abur la locomotivele diesel electrice și până la metrou.

Dl Adrian Pușcașu, managing director pentru România al Knorr-Bremse a menționat că firma este unul dintre cei mai mari producători de sisteme de frânare pentru vehicule feroviare și comerciale din lume. Knorr-Bremse esteinteresată de piața feroviară românească dar și de resursele umane, motiv pentru care evenimentul a avut loc la Universitatera “POLITEHNICA” din București.

În intervenția adresată studenților prezenți, d-na Carmen Filipescu, președinte Comitetul CIV – CIT și  Director Relaţii Internaţionale – Regiocălători, a reliefat că domeniul feroviar este unul foarte complex, incluzand mobilitate, concetivitate, interoperabilitate dar și aspecte juridice și comerciale.

Dl. Taban Adrian, Director locomotive la “CFR Marfă” SA a reliefat tradiția utilizării echipamentelor de frâna Knorr la parcul de material rulant din România precum și buna colaborare cu firma Knorr-Bremse.

In prezent transportul feroviar este într-o ușoară suferință dar are viitor, a menționat d-na Carmen Bursuc, director în cadrul AFER.

Dl. Oțoiu Marcel, director general al Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER a salutat organizarea evenimentului si a apreciat participarea studenților.

Dl. Dorobanțu Valentin, director “CFR Călători” SA, a reliefat implicarea firmei KNORR BREMSE în modernizarea parcului de material rulant al “CFR Călători”.

In camionul-expoziție, Knorr Bremse a prezentat ultimele tehnologii şi concepte realizate în domeniile:

  • reparații și modernizări echipamente de frână;
  • testare, școlarizare și service pe teren;
  • platforme digitale;
  • familia RailServices;
  • modernizări ale sistemelor ușilor de acces în vagoanele de călători;
  • experiența companiei în procese VR și AR „Best în class Service center”.

Informare de dr.ing. Liviu-Ioan Boșianu – vicepreședinte AIFR