Lucian-Bode-George-ScripcaruMinistrul Transporturilor, Lucian Bode, a avut o întâlnire cu primarul George Scripcaru, prilej cu care au discutat despre modernizarea Gării Brașov. ”Am avut astăzi (vineri – n.red.) o întâlnire cu primarul municipiului Brașov, domnul George Scripcaru, și președintele Consiliul Județean Brașov, domnul Adrian Vestea. În cadrul discuțiilor despre obiectivele în materie de transport și infrastructură ale municipiului Brașov am dezbătut câteva subiecte de interes precum modernizarea gării din Brașov, evoluția aeroportului sau transportul multimodal și intermodal.

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor trebuie să devină un agregator de idei și proiecte în parteneriat cu autoritățile locale pentru implementarea cu succes a proiectelor ce vizează unitățile administrativ-teritoriale. Le transmit astfel tuturor disponibilitatea de a purta discuții despre problemele aflate la nivel local și identificarea celor mai bune soluții pentru accelerarea investițiilor în infrastructura de transport”, a scris pe Facebook ministrul Lucian Bode.

Viziunea lui George Scripcaru despre modernizarea Gării Brașov Primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat în urmă cu două săptămâni, în timpul ședinței Consiliului Local Brașov, că a avut mai multe discuții cu specialiștii, privind reamenajarea Gării Brașov.

Conform conceptului prezentat, interiorul Gării Brașov ar urma să se schimbe radical. Astfel, casele de bilete ar urma să se mute la etaj, într-o zonă care acum nu este folosită, iar la parter sunt proiectate spații comerciale. De altfel, și la primul etaj sunt propuse unități de alimentație publică, iar o parte a peronului 1 ar urma să fie ocupat de terase.

Pentru persoanele cu mobilitate redusă este proiectat un lift, dar și scări rulante. În ceea ce privește fluxul de călători, aceștia ar urma să ajungă la peroane fără a mai folosi porțiunea din tunelul subteran cu ieșire de la salonul principal, ci ar putea coborî în pe la peronul 1.

Primarul Brașovului a precizat că acest concept, inclusiv în ceea ce privește fluxurile de călători, este inspirat din modelul gării din localitatea poloneză Cracovia. „Am discutat și cu șeful regionalei CFR Brașov, Ioan Pintea. Ne-am corelat planurile de dezvoltare a zonei, pentru că și noi vom reamenaja platoul amenaja terminalul de transport public de călători. De asemenea, vom realiza pasajul pietonal subteran de la intersecția de la gară, dar și benzile dedicate mijloacelor de transport în comun. Sper ca noua structură guvernamentală să aibă o deschidere mai mare în ceea ce privește descentralizarea în ceea ce privește problemele patrimoniale”, a mai precizat Scripcaru, citat de Bună Ziua Brașov.

Sursa clubferoviar.ro