Alstom va furniza 20 de noi locomotive Traxx DC3 pentru GTS Rail

Alstom_Traxx DC3_gts railAlstom a semnat un acord cu GTS Rail, o companie din Bari care operează în transportul feroviar intermodal de marfă, pentru furnizarea a 20 de locomotive electrice Traxx DC3, denumite E.494 în Italia. Primele locomotive vor fi livrate de la începutul anului 2024.

Această nouă comandă aduce numărul de locomotive Traxx DC3 – E.494 din parcul GTS Rail la 33 (dintre care 8 sunt echipate cu funcția Last Mile), la un total de 45 de locomotive Alstom, inclusiv Traxx DC2 – E.483.

Locomotiva Traxx DC3 este cea mai recentă generație de locomotive electrice de mare putere care maximizează eficiența, minimizează intervențiile de întreținere și oferă o sarcină mai mare pe osie și o capacitate de tracțiune cu un consum mai mic de energie. Una dintre cele mai interesante caracteristici este posibilitatea de dotare a locomotivei cu funcția Last Mile, permițând noi concepte de operare prin care locomotiva poate fi utilizată pe linii neelectrificate, întâlnite adesea în porturi, zone industriale sau terminale. Acordul semnat pentru furnizarea a 20 de locomotive include opțiunea de achiziție a funcției Last Mile la discreția GTS Rail.

Platforma Traxx 3 este cea mai modernă platformă pentru locomotive cu patru osii din Europa, unde au fost vândute peste 2.400 de unități în ultimii 20 de ani. Acestea au fost aprobate în 20 de țări și acoperă o distanță totală anuală de peste 300 de milioane de kilometri.

Prelucrare și foto după ALSTOM

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj