arf.gov_.roAutoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) anunțul nr. CN1045983, în urma validării de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP). Totodată, precizăm că anunţul de participare a fost transmis către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) și va fi publicat în termen de cinci zile pe site-ul www.ted.europa.eu.

În acest sens, menționăm că a fost lansată, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 4. Transport sustenabil, procedura de atribuire în vederea achiziţiei unui număr de 20 de rame electrice RE-IR2 de lung parcurs, destinate conectării centrelor urbane din România, precum și achiziționarea serviciilor accesorii de mentenanţă, instruire a personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor, transportul, asigurarea, punerea în funcţiune şi asistenţa tehnică în perioada de garanţie, conform Caietului de Sarcini.

Precizăm că perioada de mentenanţă și servicii de reparații este de 15 ani, necesară funcționării respectivelor trenuri. Astfel, contractul de achiziţii are prevăzută o clauză de revizuire, respectiv posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional.

Obiectivul Componentei 4 – Transport sustenabil, prevăzută în PNRR, este de a îmbunătăți oferta de transport prin creșterea numărului de trenuri pe rută și pe zi, corelat cu introducerea unei frecvențe predictibile, asigurarea unor legături directe și rapide între marile orașe ale României, punerea în valoare a investițiilor de modernizare derulate pe întreaga rețea feroviară TEN-T de pe teritoriul României, susținerea programului de trecere la sistemul de comandă – control al trenurilor bazate pe standardul european ERTMS, precum și înlocuirea tracțiunii diesel cu una electrică pe liniile ferate în prezent neelectrificate și în curs de electrificare.

Ramele achiziţionate vor fi distribuite tuturor operatorilor feroviari de călători pe baza contractelor de servicii publice care urmează a fi elaborate în conformitate cu prevederile Regulamentului UE 1370/2007, cu modificările ulterioare și în baza legislației din România și vor circula pe o serie de rute de pe rețeaua feroviară publică electrificată sau în curs de electrificare, după cum urmează:

  • Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov
  • Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova – Calafat
  • Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iași
  • Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava
  • Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Iași
  • Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Suceava
  • Galați – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Iași – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Suceava – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Giurgiu – București – Ciulnița (Slobozia) – Călărași

Valoarea estimată este cuprinsă între 1.201.615.722 lei, fără TVA și 2.374.592.589,90 lei, fără TVA. Finanţarea proiectului este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, „Componenta 4 – Transport durabil” și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Durata contractului/contractelor aferente loturilor atribuite va fi de 208 luni. Criteriul de atribuire este dat de cel mai bun raport calitate-preţ. Factorii de evaluare şi ponderea acestora sunt:

  • 70% – Componenta financiară;
  • 30% – Componenta calitate, din care:
  • 16%   – Plusvaloare;
  • 14%   – Program de livrare.

Procedura de atribuire este licitaţie deschisă, iar modalitatea de desfăşurare este online pe site-ul www.e-licitatie.ro. Orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant individual ori în comun cu alţi operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporară constituite în scopul participării la procedura de licitaţie. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 26.09.2022, ora 15.00. Se pot solicita clarificări cu maxim 20 de zile înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor. Ofertele se transmit în limba română, iar moneda de referinţă este RON.

Comunicat de presă ARF/11.08.2022