Gdansk-PKP-Cargo-and-RomaniaSemnatari ai acordului, alături de cei doi operatori de transport feroviar de marfă, sunt și Portul Constanța și Portul Gdansk. Memorandumul de Cooperare semnat între cele patru entități reprezintă baza pentru revitalizarea activităților economice pe ruta dintre Nordul și Sudul Europei. Proiectul, denumit Three Seas Initiative, a fost anterior semnat de către CFR Marfă și Portul Constanța, acum alăturându-se și PKP Cargo.

De asemenea, acordul deschide o nouă etapă pentru dezvoltarea serviciilor de logistică pe coridorul feroviar dintre Porturile Constanța (de la Marea Neagră) și Gdansk (situat la Marea Baltică).

”Suntem mulțumiți de faptul că PKP Cargo se alătură în următoarea etapă de implementare a proiectului Three Seas Initiative,  alături de Portul Gdansk. Potențialul țărilor din regiune nu este folosit la maxim, așa că suntem în favoarea dezvoltării acestora. Inițiativa creează oportunități atât pentru economia poloneză, cât și pentru grupul PKP Cargo. Suntem o țară de tranzit, rutele noastre est-vest sunt bine dezvoltate.  Sunt convins că, datorită cooperării cu portul Gdansk și cu partenerii noștri români, comerțul -realizat și prin intermediul conexiunilor feroviare dintre Marea Baltică și Marea Neagră -se va intensifica”, a declarat Maciej Libiszewski, președintele Consiliul de Conducere PKP Cargo.

Proiectul face parte din Inițiativa BABS (ce cuprinde Mările Baltică, Adriatică, Neagră) pentru care dezvoltarea conexiunilor feroviare operate în cadrul Coridoarelor Europene de Transport constituie factorul cheie în integrarea statelor membre ale UE, în special a țărilor din Europa Centrală și de Est. Este, de asemenea, un element important în direcția realizării unei mobilități durabile în această regiune.

”Una dintre prioritățile actuale ale Portului Gdansk este cooperarea pentru dezvoltarea conexiunilor feroviare pentru a putea avea acces la partenerii noștri și pentru a sprijini mai eficient economia poloneză”, a declarat Lukasz Greinke, președintele Consiliului de Administrație al Portului Gdansk.

Serviciile de logistică oferite ar trebui, de asemenea, să constituie o alternativă pentru clienții care desfășoară activități economice în regiunile din Europa Centrală și de Est, permițând transportul eficient de mărfuri între zona Mării Baltice și zona Mării Negre. Proiectul va fi realizat în colaborare cu CFR Marfă și transportatorii de mărfuri din Grupul PKP Cargo.

Informatie preluata de pe pagina web Club Feroviar, sursa foto Port of Gdansk