Oferte / Obiective

AIFR si-a propus în principal:

– să contribuie la perfecţionarea pregătirii profesionale a inginerilor şi celorlalte cadre tehnice de toate specializările care activează în, sau pentru sectorul feroviar;

– să reprezinte interesele profesionale ale membrilor săi;

– să informeze membrii săi asupra progreselor tehnicii în domeniul feroviar;

– să înlesnească membrilor săi accesul la literatura tehnică de specialitate, din ţară şi din străinătate şi să organizeze puncte de documentare;

– să încurajeze şi să ajute membrii AIFR, în publicarea de cărţi și lucrări de specialitate;

– să sprijine participarea la cursuri de formare și specializare, pentru specialiști care își desfășoară activitatea în domeniul feroviar;

– să sprijine participarea membrilor săi la congrese, simpozioane, schimburi de experiență, expoziții de specialitate la național sau internațional;

– să coopereze cu agenți economici din ţară şi străinătate, care furnizează produse sau servicii pentru domeniul feroviar;

– să conlucreze strâns cu unitățile de învățământ superior din ţară, în vederea unui schimb reciproc de informaţii, care să ducă la formarea de ingineri capabili să facă faţă cerinţelor actuale şi viitoare ale domeniului feroviar;

– să stabilească contacte cu asociaţii şi societăți similare din țară și străinătate;

– să organizeze activități pe probleme specifice profesionale;

– să editeze, dacă este posibil, publicaţii de specialitate;

– să conştientizeze şi să îmbunătăţească poziţia, rolul şi responsabilitatea inginerului feroviar în societate;

– să furnizeze cadrul necesar pentru certificarea ca inginer feroviar european;

– să aibă şi să gestioneze propriul website.