O ruşine pentru un oraş ca Timişoara – aşa a fost catalogată ani la rând Gara de Nord din Capitala Banatului. O clădire neîngrijită, chioşcuri amplasate fără noimă, oameni ai străzii care făceau mizerie şi acostau călătorii fără a fi deranjaţi de oamenii legii, acestea sunt doar câteva din elementele care dădeau gării din Timişoara un aspect de lumea a treia. În urma unor sancţiuni aplicate de Poliţia Locală, CFR s-a pus pe treabă şi a zugrăvit clădirea gării, a executat lucrări la scări şi la panoul de informaţii. Însă, până la aducerea acesteia la un aspect civilizat mai este cale lungă. Cale care, spune ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, se va parcurge cu paşi mici. „Staţia Timişoara Nord este inclusă într-un proiect amplu de modernizare a 47 de staţii de căi ferate. Valoarea proiectului este în jur de 82.000.000 de lei. În 2017 şi 2018 se vor realiza studiile de fezabilitate, urmând ca execuţia lucrărilor pentru modernizare staţiei pe care am amintit-o mai devreme să se desfăşoare în perioada 2018 -2020. Dar asta nu înseamnă staţia CFR Timişoara nu este avută în vedere în CFR Infrastructură. Anul trecut au fost alocate sume în valoare de 1.900.000 de lei pentru lucrări de reparaţii la clădirea pentru călători, holul de informaţii şi sistemul de informare. În acest an, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu cei de la CFR SA mi s-a spus că vor majora suma la peste 2.000.000 de lei care vor avea ca destinaţie lucrări de eficientiare energetică şi reparaţii la clădirea corpului E a clădirii precum şi lucrări de reparaţii la copertine, acces tunel pietonal şi grupuri sanitare”, a declarat Cuc, la Timişoara. În anii precedenţi, gara din Timişoara ar fi trebuit să fie modernizată prin implementarea unui proiect cu fonduri europene, însă acesta nu a mai fost pus în operă.
Sursa Press Alert, 20.02.2017
Doua milioane de lei – aceasta este suma pe care CFR o va investi, in 2017, in Gara de Nord Timisoara. Se va lucra la peroane, copertine, WC-uri si corpul E, insa o modernizare ca la carte nu va fi gata mai devreme de 2020. In 2021, Timisoara este Capitala Europeana a Culturii. Gara de Nord Timisoara a oferit, ani la rand, un peisaj dezolant, de lumea a treia. Mizeria era la ea acasa, mirosurile pestilentiale degajate din grupurile asa-zis sanitare mutau instant nasul celor care incercau sa le foloseasca, iar aspectul general era efectiv de ghetou. Au urmat niste amenzi – nesemnificative totusi ca valoare date de Politia Locala si, in 2014, cei de la CFR s-au apucat de lucru. De atunci au fost renovate fatada, sala de asteptare si treptele de la intrarea principala, au fost schimbate geamurile si urmeaza sa fie inlocuite, nu peste multa vreme, usile. De asemenea, au disparut chioscurile de la intrare. In 2016, lucrarile de modernizare si igienizare au costat 1,9 milioane de lei.
Modernizarea statiei Timisoara Nord este inclusa intr-un proiect de modernizare a 47 de statii, a carui valoare este de 82 de milioane de lei. In perioada 2017-2018 se va realiza studiul de fezabilitate, iar modernizarea propriu-zisa se va face in perioada 2018-2020. Razvan Cuc, ministrul Transporturilor
In 2017 vor fi facute alte lucrari, a caror valoare este sensibil mai mare decat cea de anul trecut. Statia Timisoara Nord este in atentia companiei nationale. Anul trecut, 1,9 milioane de lei au fost alocati pentru lucrari de reparatii la cladirea pentru calatori, holul caselor de bilete, sistemul de informare si avizare public calatori si tunelul pietonal. In acest an, in urma discutiilor cu CFR, vom majora suma la 2 milioane lei. Cu acesti bani se vor moderniza accesul pietonal, copertinele, peroanele, grupurile sanitare si Corpul E de cladire, a declarat, la Timsioara, ministrul Transporturilor, Razvan Cuc. Gara de Nord nu va intra insa intr-un santier in adevaratul sens al cuvantului decat cel mai devreme in 2018. Modernizarea statiei Timisoara Nord este inclusa intr-un proiect de modernizare a 47 de statii, a carui valoare este de 82 de milioane de lei. In perioada 2017-2018 se va realiza studiul de fezabilitate, iar modernizarea propriu-zisa se va face in perioada 2018-2020, a spus oficialul. Lucrarile ar trebui sa fie finalizate inainte de anul 2021, in care Timisoara va fi Capitala Europeana a Culturii.
Sursa De Banat, 18.02.2017


