CFR cifre sumbre. Deficit URIAȘ

CFR Călători are în prezent un deficit de 300 – 350 de vagoane, în condiţiile în care parcul rulant al companiei se situează la jumătate faţă de cât era în urmă cu 10-15 ani. Dintre locomotivele aflate în circulaţie aproape 80% necesită reparaţii mari, scrie Agerpres. “Minimum 300 de vagoane ne lipsesc în momentul de […]

“Înverzirea” transportului din europa prin introducerea taxării pe baza distanţei peste tot în Europa

Astăzi (na 08.06.2017), miniştrii transporturilor din Europa au avut o primă discuţie referitoare la iniţiativele privind mobilitatea prezentata recent de către Comisia Europeană. În timp ce ei fac un pas în direcţia corectă, Comunitatea Căilor Ferate Europene şi a Companiilor de Infrastructură (CER) grăbeşte Consiliul de Transport pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivelor ambiţioase ale […]

Programul estival – Trenurile Soarelui 2017

Începând de vineri, 9 iunie 2017, au intrat în circulație Trenurile Soarelui, programul estival de transport al CFR Călători. Timp de trei luni, până la data de 10 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată țara către Delta Dunării şi staţiunile de la Marea Neagră. Detalii privind: trenuri suplimentare, condiții de călătorie, tarife, durata de parcurs, […]