Producătorul român Softronic a predat două locomotive electrice Transmontana către Green Cargo
SUEDIA: Primele două din cele opt locomotive electrice Transmontana pe care le-a comandat Green Cargo de la producătorul român Softronic au fost înmânate oficial la depoul Eskilstuna al operatorului de transport de marfă pe 24 iulie. Green Cargo a comandat primele două locomotive Transmontana în iulie 2017, iar apoi, în luna aprilie a acestui an, […]
Metrorex pune problema evacuării călătorilor din tunel după montarea uşilor de protecţie de pe peroane: „Este important de înţeles că acestea nu pot fi doar nişte simple uşi, ci constituie un sistem complex”. Compania precizează că au fost stabilite contacte cu două firme din UE

Sistemele de montare a uşilor de protecţie la peron sunt complexe şi rare, iar până în acum au fost stabilite contacte cu două firme din Europa, care ar putea furniza României astfel de sisteme, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul general Metrorex, Dumitru Şodolescu. „Referitor la montarea de uşi de protecţie la peron este important de […]
Prima „şosea rulantă” din România a primit undă verde: CFR Marfă organizează în premieră o formă de transport în care vehiculele de mare tonaj sunt transportate pe calea ferată
CFR Marfă va organiza joi 26 iulie, în premieră, primul transport de tip Ro-La, pe ruta Dorneşti-Giurgiu Nord Fr.- Ruse şi retur. Transporturile tip Ro-La vor fi efectuate în trenuri complete formate din maxim 20 de vagoane specializate pe care vor fi încărcate 20 de TIR-uri, anunţă marţi compania. CFR Marfă organizează primul transport de […]