
Evenimentul a fost organizat de Railway Pro şi Club Feroviar şi susţinut de Asociaţia Industriei Feroviare din România – AIF.
Concentrându-se pe infrastructură și semnalizare, Railway Pro Forum pentru Tehnologie & Servicii ajută factorii de decizie pentru a stabili strategia potrivita pentru piața feroviară.
Participanții au beneficiat de cele mai recente informații de pe piață și au avut ocazia să ia parte la discuții fructuoase, care au fost în măsură să ofere o perspectivă și contribuția spre proiecte de dezvoltare a acestora.
La eveniment a participat directorul general al CNCF CFR SA d-ul Marius Chiper, care a adresat şi un cuvânt de salut din partea Ministrului Transporturilor d-ul Dan M Costescu. De asemenea au participat şi o serie de oaspeţi de seamă din Europa precum Frank Jost, Director Strategie DG Move din Comisia Europeană, Dennis Schut, Director Cercetare UIC, Trevor Gerrod Preşedinte al Federaţiei Europene de Călători, precum şi Vasile Şeclăman, director al Departamentului de Supervizare al Căilor Ferate din Consiliul Concurenţei.
Au participat, de asemenea reprezentanti ai altor instituţii şi companii europene, precum şi specialişti de prestigiu din calea ferată română şi din străinătate.
Pe data de 24.02.2016 au fost vizitate companiile Voestalpine VAE Apcarom SA Buzău şi Eximprod Grup, Fabrica Ceptura.
Pe data de 25.02.2016, evenimentul a continuat cu cele două mese rotunde, linii şi semnalizări feroviare, ocazie cu care specialiştii români şi străini au prezentat realizări de vârf din domeniile menţionate.


