Bugetul Telecomunicații CFR este în consultare publică până la 29 februarie

CFR-telecomunicatiiMinisterul Transporturilor a publicat în consultare publică la 19 februarie bugetul societății Telecomunicații CFR SA (Tc CFR) pe anul 2018, în valoare totală de 58,06 milioane de lei, consultarea publică urmând să se încheie la data limită 29 februarie 2018, informează Media Expres. Sunt invitate să facă propuneri și observații toate persoanele fizice sau juridice interesate.

Din total, suma de 46,2 milioane de lei este prevăzută a fi cheltuită cu personalul – pentru salarii, inclusiv 3,1 milioane de lei bonusuri – la un număr mediu de 850 salariați, și doar 1,9 milioane de lei pentru investiții, notează Media Expres.

Compania este deținută 100% de Ministerul Transporturilor și are ca principal scop asigurarea comunicațiilor pentru siguranța circulației și exploatarea feroviară administrând o rețea de fibră optică (backbone) construită de-a lungul rețelei de cale ferată, dar oferă servicii și pentru companii: transmisii de date, internet, VPN, WiFi, lucrări cu specific Tc, asigurare mentenanță și întreținere AC.

Domeniul principal de activitate al societății este „Telecomunicații” – GRUPA CAEN 611, activitatea principală fiind încadrată în CLASA CAEN 6110 – „Activități de telecomunicații prin rețele în cablu”.

Compania are la nivel național peste 600 de puncte de prezență, asigurând viteze de transmisie a datelor de la 64 kbps până la capacități de 100 Gbps.

Tc CFR oferă WiFi gratuit pentru călători în 49 de stații de cale ferată.

Informație de pe pagina web Forbes. Pe pagina web a MT puteți descărca Instrumentul de motivare, Textul proiectului de HG si Anexa (BVC al Tc CFR)

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj