Aceasta consultare face parte din evaluarea unei masuri care încurajează diminuarea zgomotului produs de traficul feroviar de mărfuri. Este vorba de regimurile de tarifare diferențiata a plații pentru taxa de utilizare a infrastructurii feroviare (TUI) in funcție de zgomotul produs, măsura introdusa de Regulamentul de punere in aplicare (UE) 2015/429.
Chestionarul lansat acum se adresează publicului larg si este disponibil in limbile engleza, franceza, germana si neerlandeza (olandeza). Astfel, cetățenii si asociațiile care ii reprezintă își pot exprima opiniile privind reducerea zgomotului produs de traficul feroviar, inclusiv prin modernizarea vagoanelor deja existente, fără a intra in detalii tehnice. Consultarea pentru publicul larg va avea loc pana la data de 20 iunie 2018.
In al doilea trimestru din 2018, Comisia Europeana intenționează sa lanseze o consultare dedicata experților in domeniu (administratori de infrastructura, companii feroviare, deținători/proprietari de vagoane, organizații-umbrela de întreprinderi, organizații de cercetare, autorități publice, precum si altele asemănătoare). In paralel, un consultant extern va desfășura alte activități de consultare vizând grupuri si aspecte specifice.
In funcție de rezultatele acestei evaluări, Comisia Europeana ar putea decide sa revizuiască, daca este necesar, cadrul juridic actual.
Cele mai importante surse de zgomot din Europa sunt transportul rutier si transportul feroviar – in special cel de marfa. In prezent, cea mai eficienta modalitate de a atenua zgomotul din sectorul feroviar este de a dota vagoanele de marfa existente cu saboți de frâna din materiale compozite. Aceasta soluție tehnica diminuează zgomotul feroviar cu pana la 10 dB, ceea ce echivalează cu o reducere de 50 % a zgomotului care poate fi perceput de om. Vagoanele modernizate si vagoanele noi care respecta limitele de zgomot stabilite de UE sunt denumite „vagoane silențioase”.
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/429 oferă cadrul juridic pentru tarifarea diferențiata TUI-ului, in funcție de zgomotul produs. Principalele obiective ale regulamentului prevăd îmbunătățirea stării generale a cetățenilor UE prin reducerea zgomotului provocat de traficul feroviar si diminuarea riscurilor care amenința competitivitatea transportului feroviar de marfa prin stimularea modernizării.
Modernizarea – adică dotarea vagoanelor deja existente – este încurajata in primul rând prin tarife mai mici pentru accesul la calea ferata, astfel încât sa se compenseze costurile de instalare a saboților de frâna din materiale compozite.
Informatie prelucrata de pe pagina web Club Feroviar


