Tronsonul Dornești – Rădăuți – Vicov – Putna, închis după inundațiile din 2008, ar putea fi redeschis in următoarele trei-patru luni. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Viorel Seredenciuc, in urma unei ședințe care a avut loc, pe aceasta tema, la sediul Primăriei municipiului Rădăuți.
Maximum 30 de milioane de lei ar putea fi alocate pentru mai multe lucrări care privesc partea de instalații a traseului. Numărul de halte ar putea sa crească in funcție de consultările pe care CFR le va avea cu autoritățile locale.
„Linia feroviara spre Putna, odată redeschisa, permite transportul către obiective turistice importante, dar din punct de vedere economic si nu doar turistic redeschiderea acestei linii este deosebit de importanta având in vedere numărul destul de mare de agenți economici, nu doar in zona Dornești, ci si in Vicov, de exemplu, unde exista multe fabrici cu angajați care pot sa beneficieze de forma aceasta de transport, alături de angajați ai celor doua firme de exploatare a lemnului din Dornești. Nu este întâmplător ca la discuții s-a pus problema ca locația unor stații/halte CFR sa poată fi schimbata in așa fel încât sa deservească zone cu afluența de calatori cat mai mare, ba chiar si numărul stațiilor CFR sa fie suplimentat”, a spus Viorel Seredenciuc.
Potrivit lui Viorel Seredenciuc, peste doua săptămâni ar urma sa aibă loc o alta întrevedere, după ce in prealabil vor fi centralizate situațiile pe fiecare localitate in parte.
La sfârșitul lunii trecute, directorul general al CFR SA, Ioan Gavrilă, directorul sucursalei regionale CFR Iași, Radu George Pipa, directorul sucursalei regionale Transport Feroviar Calatori Iași, Constantin Axinia, președintele Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane, Grigore Mare, au inspectat întregul traseu Dornești – Rădăuți – Putna pentru a vedea care este necesarul de lucrări pentru redeschiderea sectorului de cale ferata către Putna.
Informație preluata de pe pagina WEB Club Feroviar


