Magistrala de metrou M5 din Drumul Taberei, de la Râul Doamnei la Eroilor 2, ar putea fi inaugurată weekendul următor, miercuri urmând a avea loc recepția la terminarea lucrărilor, potrivit unor surse apropiate proiectului. Lucrările la Magistrala 5 din Drumul Taberei au început în 2011.
Contractele pentru M5 din Drumul Taberei au fost semnate în primăvara lui 2011, iar lucrările au început la scurt timp după. Conform contractului, durata lucrărilor pentru galerii, stații și depou urma să fie de 36 de luni – adică 3 ani. Pe lângă acest termen, mai erau de realizat lucrările pentru sistemele de semnalizare și automatizare (care a fost licitată separat și, după numeroase contestații, a fost semnată în 2019 cu Alstom).
Primul termen avansat pentru metroul din Drumul Taberei a fost 2015. De-a lungul timpului, însă, Magistrala M5 s-a confruntat cu mari probleme – probleme de avize, probleme mari de finanţare (mai ales în timpul guvernării PSD-Ponta în 2013), probleme de lucrări neprevăzute care au apărut pe parcursul execuției lucrărilor.
Pe Magistrala 5 vor circula pentru început zece trenuri Bombardier, din flota actuală, după cum au anunțat reprezentanții Metrorex. Acum, la testele dinamice se folosesc atât trenuri Bombardier, cât și trenuri vechi IVA.
Magistrala 5 de metrou, Secțiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiței, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 stații de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuși, Valea Ialomiței, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).
- Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de rețea şi la 63 de stații de metrou.
- Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.
- Proiect: Construcția Magistralei de Metrou M5 Drumul Taberei – Eroilor 2
- Lungime: 7,2 km in total din care 6,2 km pe Lotul 1.1 si 1 km pe Lotul 1.2.
- Loturile – contractele semnate pentru realizarea stațiilor, structurilor și galeriilor :
- Lot 1.1 – Raul Doamnei – Eroilor 2 (PSS Opera) – 6,2 km, 9 stații / Astaldi – FCC Construccion – Delta ACM – AB Construct / Valoarea totala a contractului: 987,9 mil lei fără TVA.
- Lot 1.2 – Valea Ialomiței – galeria, stația si depoul / Max Boegl / Valoare totala: 231,67 milioane lei fără TVA.
- Termen de finalizare (inițial): 2015 pentru structura, tuneluri si stații / 2015-2016 – punerea in funcţiune
- Intervale de succesiune a trenurilor de până la 90 de secunde
Pe Magistrala 5 Alstom a implementat un sistem digital de control al trenurilor – primul sistem de semnalizare CBTC (Communication-based Train Control) instalat în România.
M5 a fost echipată cu sistemul din gama Urbalis 400, un sistem implementat în lume în 23 de țări, pe 101 linii de metrou inclusiv 17 automate. În Europa, sistemul este deja în funcțiune în orașe precum Malaga și Amsterdam.
„Urbalis 400 este un sistem avansat de control al traficului pentru controlul trenului bazat pe comunicații, care va contribui la reducerea congestionării traficului din București deoarece sistemele cresc capacitatea de transport cu intervale de succesiune a trenurilor de până la 90 de secunde. Modernizat în permanență și conceput special pentru linii de metrou cu un număr mare de pasageri, sistemul oferă o gamă de funcții considerabilă, care contribuie la reducerea intervalului de succesiune a trenurilor și creșterea vitezei medii”, detaliază Alstom.
Articol de Victor Cozmei publicat pe site-ul hotnews.ro


