Auditor intern pentru laboratoare de încercări conform SR EN ISO/IEC 17025:2018

CURSURI-ONLINE-4-1Organismul Naţional de Standardizare – ASRO organizează în perioada 02-06 noiembrie 2020 cursul online: “Auditor intern pentru laboratoare de încercări  conform SR EN ISO/IEC 17025:2018”

Lector: ing. Isabela NIŢĂ, cu experiență în domeniul încercărilor, auditor pentru evaluarea conformităţii sistemelor de management calitate, mediu, sănătate şi securitate ocupaţională şi pentru evaluarea conformităţii produselor, membru din 1996 în comitetele de standardizare ASRO: CT  56 – Sisteme de management și control statistic şi CT 374 – Evaluarea conformităţii, comitete române care preiau standardele din acest domeniu, din al cărui patrimoniu face parte și ISO 17025.

Obiectivele cursului:

  • Cursul are drept scop prezentarea atât a cunoștintelor referitoare la noile cerinţe din SR EN ISO/IEC 17025:2018 – Cerințe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări referitoare la organizarea și funcționarea laboratoarelor de încercări, cât și cele referitoare la efectuarea auditului intern conform cerințelor SR EN ISO 19011:2018.
  • Standardul SR EN ISO/IEC 17025:2018 prezintă elementele de bază pentru înțelegerea, funcționarea și menținerea competenței laboratoarelor de încercări și de etalonare. Acest standard este destinat utilizării de către părțile interesate pentru a demonstra competența în efectuarea încercărilor.
  • Standardul SR EN ISO 19001:2018 prezintă recomandările pentru organizarea și efectuarea atât a unui audit intern, cât și a unui audit de secundă parte imparțial și credibil care odată adoptat ca referențial de către o organizație să asigure o dovadă obiectivă a funcționării sistemului său de management. Pentru aceasta, participanții vor lucra în echipă pe un studiu de caz pentru un laborator de încercări. Se vor exersa etapele de planificare, pregătire, identificare și formulare a neconformităților identificate.
  • În subsidiar se urmărește atât crearea unor deprinderi corecte în identificarea și raportarea neconformităților, identificarea legăturilor cu documentele conexe necesare pentru îndeplinirea cerinţelor, cât şi pentru menținerea competenței laboratoarelor de încercări.

Grup țintă:

  • angajați în laboratoare de încercări care au experiență în încercări efectuate în cadrul unui sisteme de management și urmăresc să se califice ca auditori interni;
  • auditori sau specialiști în domeniul conformității produselor care urmăresc să acumuleze cunoștințe necesare pentru evaluarea laboratoarelor de încercări;
  • auditori deja instruiți în efectuarea auditului pentru laboratoare de încercări care cunosc cerințele SR EN ISO/IEC 17025:2005 și SR EN ISO 19011:2011, interesaţi în actualizarea cunoștințelor.

Tematica abordată în timpul cursului:

În cadrul acestui curs vor fi prezentate modificările cerinţelor din SR EN ISO/IEC 17025:2018, procesul de audit prezentat în SR EN ISO 19011:2018 care se referă atât la cerințele generale cât și la cele specifice prezentate în noul format propus pentru documentele din domeniul evaluării conformității.

La cele de mai sus se adaugă și discuții despre terminologia adecvată din SR ISO/CEI 17000:2010, SR EN ISO/IEC 17025:2018, SR EN ISO 19011:2018 şi SR EN ISO 9000:2015.

Mai multe detalii privind organizarea cursului pe pagina web ASRO

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj