La 3 decembrie, Comisia Europeană a decis să trimită Greciei, Austriei și Luxemburgului scrisori de punere în întârziere pentru neconformarea la normele UE privind instituirea unui Spațiu feroviar unic european (Directiva 2012/34/UE).
Legislația reglementează diferite domenii, cum ar fi dreptul operatorilor de a prelua și de a preda călătorii, principiile de stabilire, calculare și percepere a tarifelor și a costurilor de infrastructură, excepțiile de la aceste principii, semnarea unui acord contractual între autoritatea competentă și administratorul infrastructurii, precum și cooperarea dintre organismele de reglementare.
Toate dispozițiile trebuiau transpuse în legislația națională până la 16 iunie 2015, ceea ce nu s-a întâmplat în Grecia, Austria sau Luxemburg. Austriei și Luxemburgului li s-au trimis scrisori suplimentare de punere în întârziere pentru necomunicarea măsurilor prevăzute în temeiul aceleiași directive. Cele trei state membre au de acum la dispoziție trei luni pentru a răspunde aspectelor semnalate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.
Prelucrare după Comisia Europeană


