Evaluarea conformităţii bazată pe standarde, aceasta este tema numărului 3 din acest an al revistei Standardizarea.
Standardele sunt menite să ofere un limbaj comun la nivel global, astfel încât piețele să funcționeze eficient, armonios și uniform. Însă fără evaluarea conformității, acestea rămân doar la stadiul de reguli, deoarece evaluarea conformității reprezintă mijlocul prin care aceste reguli sunt implementate și, deci, îndeplinite.
În acest număr al revistei Standardizarea este abordat subiectul acreditării, al certificării (ca parte a evaluării conformității) și, în strânsă relație cu acestea, standardizarea – prin exemple sugestive, prezentând modul în care standardele sprijină evaluarea conformității. În esență, activitatea de certificare permite produselor, serviciilor și proceselor să pătrundă pe piață.
Totodată, în acest număr veți descoperi și cel mai recent studiu realizat la nivel internațional care aduce o perspectivă de ansamblu, globală asupra certificării standardelor pentru sisteme de management.
În plus, interviurile acestei ediții prezintă serviciile de certificare ale SGS România și ale Quality Cert S.A., modul în care cele două companii și-au adaptat activitatea pe parcursul crizei provocate de pandemia de coronavirus, cele mai utilizate referențiale implementate de companiile, instituțiile și afacerile din România și criteriile de selectare prin care acestea își aleg organismul de certificare.
Nu în ultimul rând, secţiunea dedicată noutăţilor din standardizarea naţională şi cea europeană prezintă cele mai recente standarde elaborate sau adoptate şi ultimele tendinţe din standardizare.
Numărul 3/2021 al revistei Standardizarea poate fi accesat aici.


