Proiect HG pt. modificarea HG 1302/2021 – Program de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare și transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători și marfă

UE_harta geoProiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1302/2021 privind aprobarea Programului de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare și transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători și marfă. Data limită pentru primirea de propuneri/observații: 03.05.2022.

Scurta descriere a reglementării: Prin adoptarea prezentului act normativ se urmărește completarea Anexei aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 1302/2021 – Programul de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare și transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători și marfă, acțiune asumată în cadrul Programul Național de Redresare și Reziliență pentru finalul anului 2021. Prin PNRR au fost asumate două obiective relevante de reformă în domeniul transportului feroviar. Aceste obiective vizează creșterea cu 25% până în anul 2026 a traficului feroviar derulat pe rețeaua feroviară din România. Documentul supus spre aprobare reprezintă un program de acțiune cuprinzător destinat să asigure realizarea cu succes a obiectivelor de reformă asumate în ceea ce privește creșterea traficului feroviar până în anul 2026. Prezentul program va fi monitorizat prin intermediul unui proiect de asistență tehnică care va verifica implementarea măsurilor, va realiza analize de impact pentru fiecare măsură și va actualiza periodic măsurile propuse in funcție de analiza de impact realizată.

În procesul de elaborare a Planului Naţional de Redresare şi Reziliență (PNRR) a fost agreată necesitatea unui program de acţiune pentru atingerea obiectivelor de reformă asumate în ceea ce priveşte creșterea traficului feroviar până în anul 2026. Acest program include:

  • un sistem cu indicatori pentru prioritizarea investițiilor;
  • structură responsabilă cu pregătirea proiectului;
  • măsuri de creștere a traficului de marfă feroviar cu cel puțin 25 % până în 2026 față de 2020;
  • măsuri specifice în vederea atingerii unui obiectiv de creștere a numărului de călători din transportul feroviar cu o medie de 25 % față de nivelul de referință din 2021;
  • măsuri de creștere a utilizării materialului rulant nou achiziționat;
  • măsuri de transfer al călătorilor de la transportul cu autobuze/microbuze la transportul feroviar pe rutele de navetă.

O componentă importantă a acestui program de acțiune se referă la implementarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025, document aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 985/2020. Rolul determinant al implementării acestei strategii în cadrul programului de acţiune destinat creşterii masive a traficului feroviar este dat de orientarea prevalentă a strategiei spre creșterea competitivității serviciilor de transport feroviar pe piața internă a transporturilor de călători şi marfă, în principal prin creșterea performanțelor circulaţiei trenurilor.

În conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare, instrumentul prin care se asigură cadrul legal de implementare a Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025 este contractul de activitate şi performanţă al administratorului infrastructurii feroviare pentru perioada 2021-2025, contract încheiat cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în numele statului. Acest contract a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2021.

Implementarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025 reprezintă o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, pentru atingerea obiectivelor de reformă asumate prin PNRR în ceea ce priveşte creșterea traficului feroviar până în anul 2026.

Ca urmare, prezentul document configurează sintetic un program de acţiune cuprinzător destinat să asigure realizarea cu succes a obiectivelor de reformă asumate în ceea ce priveşte creșterea traficului feroviar până în anul 2026.  Documentul include:

  • analiza preliminară a obiectivelor de reformă asumate şi identificarea principalelor direcții de acţiune necesare;
  • acţiunile necesare în vederea implementării cu succes a Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025;
  • definirea unui sistem de prioritizare a investițiilor în infrastructura feroviară, bazat pe indicatori şi criterii clare;
  • acţiunile necesare pentru compensarea handicapului competitiv al transportului feroviar în raport cu alte moduri de transport, handicap generat de externalizarea masivă a costurilor transportului rutier şi a altor moduri de transport;
  • acţiunile necesare pentru creșterea nivelului intrinsec de competitivitate al serviciilor de transport feroviar, prin creșterea parametrilor de performanţă şi calitate ai acestor servicii, precum şi prin creșterea nivelului de adecvare la cerinţele pieței. Această categorie include şi acţiunile care exced domeniului de aplicabilitate al Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare;
  • modificările legislative necesare pentru a asigura fezabilitatea programului de acțiune propus;
  • definirea cadrului instituțional adecvat care să asigure implementarea programului de acțiune;
  • stabilirea termenelor și responsabilităților privind realizarea acțiunilor necesare.

Programul de acțiuni include seturi de acțiuni specifice și rezultatele aferente acestora, precum și termene intermediare în vederea îndeplinirii obiectivului specific de creștere a traficului feroviar de călători și marfă cu 25% până în anul 2026, respectiv măsuri și rezultate pentru creșterea vitezei comerciale și scăderea timpilor de parcurs, pentru creșterea confortului călătoriei și a calității serviciilor de transport, pentru generarea de noi servicii metropolitane feroviare, pentru promovarea, atragerea și fidelizarea călătorilor prin alegerea modală sau prin generarea de noi călătorii în transportul feroviar, pentru introducerea de tarife de utilizare a infrastructurii (TUI) atractive, pentru realizarea de noi conexiuni feroviare cu linii feroviare industriale, pentru promovarea unei politici atractive de tranzit, pentru decarbonizarea transportului rutier în linie cu principiul „poluatorul plătește” pentru stimularea tranziției transportului de mărfuri către transportul feroviar și pentru creșterea tranzitului de mărfuri spre și dinspre Ucraina, respectiv mobilitatea mărfurilor și a persoanelor în contextul reconstrucției Ucrainei.

Anexa la proiectul de HG – Programului de acțiune poate fi accesată aici.

Consultare publica-Anunțuri-Proiecte  acte normative MTI

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj