Proiect de HG pentru aprobarea Actului adițional nr. 1 pentru anul 2022 la Contractul de activitate și performanță al CNCF pentru 2021 – 2025, aprobat prin HG nr. 920/2021

logo_MTILa data de 14.06.2022 a fost publicat pe site-ul MTI, pentru consultație publică ”Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Actului adițional nr. 1 pentru anul 2022 la Contractul de activitate și performanță al Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” SA pentru perioada 2021 – 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2021”. Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 27.06.2022

Scurta descriere a reglementării: În conformitate cu prevederile art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societății Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările, “raporturile dintre compania naţională care administrează infrastructura feroviară, pe de o parte, şi instituțiile publice, pe de altă parte, se reglementează prin contract de activitate, încheiat cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în numele statului” iar în conformitate cu art. 39, “Contractul prevăzut la art. 37 se încheie pentru o durată de până la 5 ani, se aprobă de către Guvern şi se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat.”

Prin Hotărârea Guvernului nr. 920 din 30 august 2021 a fost aprobat Contractul de activitate și performanță al Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. pentru perioada 2021-2025. În conformitate cu prevederile art. 2 al acestui act normativ “Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.“ – S.A. vor actualiza anual, în condiţiile legii, contractul de activitate şi performanţă prevăzut la art. 1, după adoptarea legii bugetului de stat.”

Proiectul de act normativ a fost inițiat, cu respectarea prevederilor art. 37 și 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societății Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și reglementează relațiile dintre CFR SA şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii având în vedere următoarele principii:

Responsabilitățile şi obligaţiile principale ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii au în vedere asigurarea resurselor financiare de la bugetul de stat necesare îndeplinirii obiectivelor stabilite în Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare în perioada 2021-2025, cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 202/2016, precum şi asigurarea cadrului legislativ care să permită desfăşurarea activităţii CFR SA în condiţii normale, într-un cadru concurențial echitabil în raport cu alte moduri de transport, cu aplicarea principiului independenței CFR SA în conformitate cu prevederile Legii nr. 202/2016 şi a OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Responsabilitățile şi obligaţiile principale ale CFR SA prevăzute prin prezentul Act adițional au în vedere îndeplinirea obiectivelor stabilite în Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare în perioada 2021-2025, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în scopul derulării în bune condiţii a serviciilor de transport feroviar, a satisfacerii integrale a cererilor de transport pe calea ferată şi a creşterii competitivității transportului feroviar pe piaţă internă a transporturilor.

Documentul stabileşte obligaţiile asumate de către CFR SA şi de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii privind colaborarea în vederea realizării obiectivelor strategice stabilite prin Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare în perioada 2021-2025, aprobată prin HG nr. 985/2020. Aceste obiective strategice sunt corelate cu prevederile Master Planului General de Transport al României, aprobat prin HG nr. 666/2016.

Proiectul de ordin prevede: Articol unic – Se aprobă Actul adiţional nr. 1 pentru anul 2022 la Contractul de activitate și performanță al Companiei Naţionale de Căi Ferate “C.F.R.” – S.A. pentru perioada 2021-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2021, ca urmare a promulgării Legii nr. 371/2021 a bugetului de stat pe anul 2022, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre și care se încheie în două exemplare originale.

Puteți accesa mai jos:

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj