Încep Testele în tunelul Gotthard Base

tunel elvetiaELVETIA: AlpTransit Gotthard a confirmat la 16 octombrie că au început testele de operare cu trenuri prin întregul tunel Gotthard Base de 57 km, astfel că proiectul intră în faza finală înainte de a fi deschis traficului în decembrie 2016.

După ce a primit aprobarea de la Biroul Federal al Transporturilor, testele operaţionale  au început în tunel la 1 octombrie, iar primul test de încercare cu ETCS nivel 2 a avut loc câteva zile mai târziu.

Testarea GSM-R radio se efectuează în prezent cu ajutorul unui sistem de măsurare oferit de Căile Ferate Federale (SBB) și monitorizara interfeței rotă-cale de rulare și interacțiunea dintre pantograf și firului de contact al catenarei vor începe în curând.

Viteza trenurilor de testare va fi majorată treptat și AlpTransit așteaptă să efectueze teste până la 275 km/h în noiembrie și decembrie. Testarea trenurilor de marfă urmează să înceapă în luna februarie 2016. Un tren de testare ICE S al Căilor Ferate Germane (DB) va fi folosit pentru a efectua teste de mare viteză în tunel.

Vor avea loc circa 5.000 de curse de probă până la sfârșitul lunii mai, sub supravegherea AlpTransit, cu locomotive, material rulant și mecanici puse la dispozitie de SBB. După finalizarea campaniei de testare si de control, tunelul va fi transferat la SBB pentru ceremonia de deschidere de la 1 iunie 2016. Va fi apoi o perioadă de familiarizare a mecanicilor înainte de începerea serviciilor comerciale în decembrie 2016.

Prelucrat după: Keith Barrow, IRJ, 16 octombrie 2015

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj