Alstom va furniza 35 de rame interregionale electrice Coradia Stream și servicii de întreținere aferente în Bulgaria

Alstom conduce consorțiul BULEMU care a semnat un contract cu Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor din Bulgaria pentru livrarea a 35 de rame interregionale electrice Coradia Stream, inclusiv 15 ani de întreținere. Valoarea totală a contractului se ridică la 720 de milioane de EURO, din care cota Alstom este de 600 de milioane de EURO. Consorțiul BULEMU este format din Alstom și compania locală RVP Invest, care va furniza instalația de întreținere.

Cele 35 de rame interregionale EMU vor fi primele furnizate de Alstom pentru operarea de călători în Bulgaria și primele rame electrice interregionale achiziționate în țară în ultimii 20 de ani. EMU-urile vor fi utilizate pentru a deservi ramăuri de călători și interurbane cu durate de călătorie de până la 4-5 ore.

Dezvoltate special pentru piața europeană, ramele interregionale Coradia Stream sunt echipate cu sistemul de control al traficului ERTMS Nivelul 2 și respectă atât standardele europene (EN), cât și Specificațiile Tehnice de Interoperabilitate (STI), fiind capabile să funcționeze în cadrul tuturor sistemelor principale de alimentare cu energie electrică europene. Viteza maximă a ramelor va fi de 160 km/h.

Fiecare ramă va avea șase vagoane, o capacitate totală de peste 320 de locuri și podea 100% joasă, asigurând acces facil pentru toți călătorii. Vor exista două uși de intrare pe fiecare parte a vagoanelor din mijloc și câte o ușă pe fiecare parte a vagoanelor din capăt. Sistemul de informare a călătorilor va include atât afișaje audio, cât și afișaje vizuale dinamice. Fiecare vagon din ramă va fi echipat cu portbagaje mari.

Aceste rame interregionale Coradia Stream vor fi, de asemenea, echipate cu un sistem digital de numărare a călătorilor cu senzori de înaltă precizie, precum și cu prize pentru încărcarea dispozitivelor electronice. Fiecare ramă va avea patru toalete moderne cu emisii controlate, distribuite uniform pe întreaga lungime a ramei, una dintre ele fiind concepută pentru persoanele cu mobilitate redusă. Vor exista spații desemnate pentru biciclete și cărucioare. Configurația finală, culorile și finisajele vor fi personalizate complet conform cerințelor Autorității Contractante în etapa de proiectare.

Prelucrare și fotografie după Alstom Transport

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj