Asociațiile industriei feroviare CER, CIT, EIM și UIC au prezentat la 26 aprilie, o Foaie de Parcurs comună pentru căile ferate digitale, declarând că scopul a fost acela de a “promova utilizarea corespunzătoare a tehnologiei digitale, care este esențială pentru creșterea performanței sectorului feroviar și creșterea atractivității acestuia pentru clienți”. Foaia de Parcurs își propune să consolideze cooperarea în cadrul sectorului feroviar și cu terțe părți și solicită sprijin din partea instituțiilor UE. Directorul executiv al EIM, Monika Heiming, a declarat că digitalizarea va “conduce agenda căii ferate”, în anii următori, iar “provocarea va fi de a dezvolta viziuni comune pentru viitor în colaborare, față de gândirea îngustă din trecut.”
Cele cinci obiective ale Foii de Parcurs sunt:
- căi ferate conectate cu conexiuni de date de mare disponibilitate pentru sisteme, inclusiv GSM-R și ETCS, precum și servicii pentru clienți, cum ar fi informațiile pentru pasageri și de emitere a biletelor;
- experiența clienților, oferind o valoare mai bună şi adăugată pentru pasageri, inclusiv acces la internet la bordul trenurilor;
- capacitate crescută prin utilizarea internetului la obiecte concepte precum și senzori, inteligență artificială și automatizare pentru a spori fiabilitatea, eficiența și performanța;
- căi ferate competitive profitând la maximum de datele standardizate și partajate;
- efectul de pârghie europeană în crearea cadrului politic necesar pentru a stimula inovarea, prin identificarea și abordarea obstacolelor juridice create de cadrele actuale de reglementare.
Directorul General al UIC, Jean-Pierre Loubinoux, a declarat că principala provocare a fost de a identifica tehnologiile și domeniile în care trebuie să se concentreze eforturile comune ale industriei.
Potrivit directorului executiv al CER, Libor Lochman, industria feroviară este “angajată să lucreze împreună și cu alte sectoare, pentru a profita la maximum de oportunitățile oferite de transformarea digitală. Este esențial ca instituțiile europene să completeze aceste inițiative prin crearea unui mediu de politică corespunzătoare”.
Prelucrat după: railwaygazette, 26 aprilie 2016


