Întâlnire Ministrul Transporturilor Directorul Executiv ERA

Sigla_AFER„Ministrul Transporturilor, Dan M. Costescu, s-a întâlnit astăzi, 11.05.2016, cu Josef Doppelbauer, directorul executiv al Agenţiei Europene a Căilor Ferate (ERA). Principalele teme discutate au fost restructurarea şi modernizarea Autorităţii Feroviare Române în linie cu ultimele prevederi europene, precum şi aprobarea recentă a Pachetului IV European Feroviar. România a semnat astăzi Memorandumul de cooperare intre Autoritatea Feroviara Romana (AFER) şi Agenţia Europeană a Căilor Ferate privind implementarea pilonului tehnic din Pachetul IV Feroviar. Astfel, România intra în grupul primelor 5 state din Uniunea Europeană, alături de Regatul Unit, Ungaria, Germania, Belgia şi Franţa, care fac acest pas.

Restructurarea instituţiei va facilita implementarea practicilor europene ce decurg din Pachetul IV Feroviar şi vizează crearea unui spaţiu feroviar unic european. În acest fel, va exista cadrul legal pentru simplificarea şi favorizarea activităţilor operatorilor şi furnizorilor feroviari. În plus, va fi înfiinţat un Organism de Reglementare şi Strategie (reformă) Feroviară.

România va fi iniţiator şi partener al proiectelor comune ale Uniunii Internaţionale a Căilor Ferate (UIC) şi ale Agenţiei Europene a Căilor Ferate (ERA) pentru a dezvolta soluţii competitive pentru calea ferată.”

Agerpres

Discuţiile au continuat apoi la sediul Autorităţii Feroviare Române – AFER unde Dl. Josef Doppelbauer a fost însoţit de o delegaţie UIC – SNCF, iar Dl. Dragoş Floroiu – Directorul General al AFER a prezentat noua echipă managerială.

Au avut loc discuţii bilaterale, pe domenii de activitate, cu fiecare membru în parte, şi o vizită la laboratoarele tehnice ale AFER.

Comunicat de presă, preluat de pe site-ul AFER

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj