Arriva Vlaky a dezvăluit planurile pentru o extindere semnificativă a trenurilor transfrontaliere pe distanțe lungi între Praga din Republica Cehă și Trencin în Slovacia, prin Prerov, Uherske Hradiste și Vlarsky Prusmyk. Potrivit companiei, serviciul săptămânal introdus pe 5 martie, s-a dovedit a fi un mare succes, iar în unele trenuri sunt acum locurile complet vândute.
S-au depus cererile de trase atât de către SŽDC cât și de ZSR pentru a permite furnizarea de servicii de zi cu zi de la schimbarea orarului de circulație în decembrie. Vor mai fi două călătorii dus-întors în timpul săptămânii, cu plecare de la Praga Hlavni la orele 08,19 și 14,19, iar în week-end un tren va pleaca la 16,19. Arriva solicită, de asemenea, trasee pentru un retur de serviciu de la Praga Cesky Krumlov și de la Praga la Domažlice.
Arriva folosește un singur automotor diesel DMU 845.001 (ex-DB 628 246, modernizat) format din două vagoane, pentru toate serviciile sale existente. Cu toate acestea, la data de 11 iulie, compania a început să implementeze un automotor (DMU) Siemens Desiro Classic închiriat de la societatea mamă DB pentru serviciu semi-rapid în timpul săptămânii între Praga și Benešov. Pentru a sprijini planurile sale de expansiune, Arriva dorește sa aibă 10 DMU-uri disponibile în decembrie.
Prelucrat după: railwaygazette, 12 august 2016


