Reuniunea grupului de lucru româno-iranian pentru transporturi de la MT

Grup lucru transporturiAstăzi, 21.09.2016, la sediul Ministerului Transporturilor, a avut loc reuniunea conducerii  Grupului de lucru pentru transporturi din cadrul  celei de-a 16-a sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale Economice  româno-iraniene, care va avea loc la București, până la sfârșitul anului 2016.

Ionuț Liviu Moșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, a condus delegația română a Grupului de lucru pentru transporturi, iar partea iraniană a fost reprezentată de Amir Amini, ministrul adjunct al Drumurilor și Dezvoltării Urbane.

În urma discuțiilor la nivel de experţi ai grupului de lucru (care au avut loc în perioada  19 -21.09.2016) au fost prezentate aspectele relevante ale relației bilaterale în domeniul transporturilor.

Pe agenda întâlnirii au fost subiecte care au vizat transportul maritim, transportul pe calea ferată, aerian, rutier, cât și cel multimodal.

Totodată, ambele părți și-au manifestat interesul privind cooperarea între portul Constanța și portul  Shahid Rajaee.

Concluziile celor două delegații, care vizează componenta transporturi şi infrastructură de transport, se vor regăsi în cadrul Memorandumului de Înțelegere al celei de-a 16-a sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale economice.

Comunicat al Ministerului Transporturilor, 21.09.2016

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj