Pentru o lume grăbită un marfar care ajunge dintr-un oraş chinezesc în Londra în 18 zile s-ar putea să nu fie o performanţă, dar pentru China este o mare realizare: cu legături feroviare care traversează încet continentele ea demonstrează lumii ambiţia de a deveni superputere comercială globală.
Despre proiectul „Noul Drum al Mătăsii“, iniţiat de Beijing, se spune că poate stimula creşterea economică globală şi că pătrează viu spiritul globalizării în vremuri în care SUA, Marea Britanie şi alte state tind să se izoleze.
Trenurile aduc de ceva timp mărfuri din China în oraşe poloneze şi germane. Polonezii au avut şi timp să se plângă că aceste transporturi sunt mai mult unidirecţionale, dinspre oraşele chinezeşti spre ei. Însă lumea a fost captivată când primul tren cu marfă chinezească a ajuns la Londra: un drum de 11.900 de kilometri care trece prin China, Kazahstan, Rusia, Belarus, Polonia, Germania, Belgia şi Franţa. Călătoria a durat 18 zile, în condiţii nu tocmai ideale. Astfel, Londra a devenit al 15-lea oraş din legătura feroviară China – Europa.
China îşi flexează muşchii economici cu iniţiative ambiţioase de dezvoltare a infrastructurii (nu doar linii feroviare, ci şi drumuri sau reţele energetice, baraje, conducte şi coridoare industriale) care, dacă vor avea succes, vor conecta o treime din populaţia lumii, scrie The Wall Street Journal. Iar în ultimii ani Beijingul a stabilit mai multe instituţii şi organizaţii care sunt mobilizate să promoveze interesele Chinei – de la Banca Asiatică de Investiţii în Infrastructură la forumuri regionale de dezvoltare în America de Sud, în Orientul Mijlociu, Africa şi Europa de Est.
Acest efort ar putea implica miliarde de tone de ciment şi oţel, sute de mii de muncitori, mii de macarale şi excavatoare, potrivit BNP Paribas Investment Partners. Iniţiativa oferă Chinei o cale de a-şi impulsiona economia care încetineşte, de a-şi dezvolta regiunile, de a deschide acces spre noi pieţe, de a întări legăturile cu ţările bogate şi de a extinde influenţa politică a Beijingului. Companii occidentale precum Caterpillar şi ABB Group speră să fie acceptate în proiectele viitoare. Trenul cu marfă chinezească sosit la Londra purta emblema Deutsche Bahn.
…………………………………………………
În ceea ce priveşte de ultima curiozitate pentru europeni, specialiştii revistei The Diplomat explică de ce Beijingul dezvoltă legături directe feroviare, în condiţiile în care linia dintre Beijing şi Londra uneşte 38 de linii deja existente (care leagă circa 30 de oraşe). Transportul feroviar este mai ieftin decât cel cu avionul şi durează mai puţin decât cel cu vaporul. Astfel, produsele chinezeşti pot deveni mai competitive ca preţ la nivel internaţional. Apoi, prin aceste linii, China susţine industrializarea regiunilor interioare mai sărace care nu au acces la mare. Pentru aceste regiuni, transportul produselor până în porturi ar fi costisitor şi ar duce la preţuri mai mari.
Articolul complet pe pagina web ZF Business Intenational, Autor Bogdan Cojocaru


