GERMANIA: Solaris și Leipziger Verkehrsbetriebe (LVB) au prezentat o reproducere în mărime naturală a unuia dintre noile tramvaie ale orașului, care a fost expusă în exteriorul Leipziger Messe. Este prima ocazie pentru public să vadă interiorul unuia dintre noile vehicule.
LVB, operatorul de transport public din Leipzig, a semnat în 2015 un contract-cadru cu producătorul polonez Solaris pentru un parc nou de vehicule feroviare ușoare (LVT), cu posibilitatea de a comanda până la 41 de tramvaie, până în 2020. Solaris a primit pana acum comenzi ferme pentru 14 unitati. Primul dintre noile tramvaie a fost deja livrat și este în curs de testare și omologare cu LVB.
Format din patru vagoane, tramvaiul are o lungime de 37,63 de metri, 2,3 metri lățime și este dotat cu patru boghiuri motoare și un singur boghiu nemotor tip Jacobs. Printre caracteristicile sale, tramvaiul este dotat cu un sistem inteligent de iluminare, care reglează culoarea și intensitatea luminii în funcție de condițiile exterioare. “În timpul iernii, luminile vor străluci în nuanțe calde și în timpul verii – în nuanțe reci, care vor ridica în mod considerabil confortul de călătorie”, a spus Solaris.
Prelucrat după globalrailnews, 14 februarie 2017, Foto: Solaris


