CFR SA informează că prin depunerea ofertelor în procedura de licitație pentru obiectivul Reabilitarea liniei cf Brașov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulația trenurilor cu viteza maxima de 160 km/h; Secțiunea: Brașov – Sighișoara, subsecțiunile 1.Braşov – Apața și 3. Cața – Sighișoara a fost încheiată cu succes încă o etapă în procesul de reabilitare a infrastructurii feroviare.
În data de 23.08.2017 s-a încheiat procesul de depunere în SEAP a ofertelor aferente acestui obiectiv. Au fost depuse 5 oferte de către următorii operatori economici:
- IC Ictas Insaat Sanayi ve Ticaret A.S.;
- Impreza Pizzaroti& C SpA Italia S.p.A.;
- S.C. Alstom Transport S.A.;
- Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A.;
- STRABAG A.G.
Valoarea lucrărilor licitate este estimată la 3.190.570.000 lei fără TVA (cca 700 mil. euro), sursa de finanțare fiind asigurată de Comisia Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), în proporție de 85%, iar cofinanțarea în proporție de 15% de la bugetul de stat. Durata de execuție este de 48 de luni, la care se adaugă 60 de luni perioada de notificare a defecțiunilor.
Lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare aferente celor două secțiuni Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, în lungime totală de 86 de km, vor contribui la atingerea obiectivului principal de promovare a mobilității sustenabile pe secțiunea Frontiera Ungară – Curtici – Arad – Simeria – Sighișoara – Brașov, prin:
- creșterea vitezei de circulație la 160 km/h
- reducerea duratei de transport
- creșterea siguranței feroviare
- facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă
- introducerea sistemelor moderne de semnalizare și de management al traficului
- îmbunătățirea gradului de confort oferit călătorilor în stațiile de cale ferată.
În cadrul contractului de execuție lucrări vor fi executate o gamă variată de lucrări de infrastructură și suprastructură feroviară: terasamente linii C.F, consolidări, poduri și viaducte, podețe, tuneluri, pasaje superioare, drumuri, linie de contact, trafic feroviar, sistem de informare a călătorilor, energoalimentare, telecomunicații, comunicații pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, arhitectură, instalații electrice, instalații sanitare, instalații termoventilaţie, apărări de maluri, semnalizare, protecția mediului. Pe acest traseu se afla 11 puncte de secționare, toate centralizate electrodinamic (CED) – 4 stații de cale ferată, 15 halte, 2 noduri de cale ferată principale și un tunel dublu de 660 m lungime.


