DG Regio finanțează cu aproximativ 200 mil euro reabilitarea căii ferate dintre Coşlariu și Simeria

CFR-Gurasada_CFR-Infra-1Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, a aprobat investiții de aproape 200 milioane de euro în conexiuni feroviare rapide în Romania, potrivit unui comunicat al Reprezentantei în Romania a Comisiei Europene.

Astfel, 198,2 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în reabilitarea liniei de cale ferata dintre localitățile Coşlariu și Simeria.  Lucrările de reabilitare vor permite trenurilor să circule cu viteze cuprinse intre 120 și 160 km/h, acest lucru reducând durata deplasării intre cele două localități cu aproximativ 45 de minute.

„Modernizarea acestei linii de cale ferată va stimula competitivitatea economică a regiunilor Centru și Vest din Romania și va contribui la protejarea mediului înconjurător”, a precizat Corina Crețu.

După finalizarea lucrărilor de reabilitare, 868.000 de persoane vor beneficia de conexiuni mai rapide intre cele două regiuni menționate, în special locuitorii din județele Alba și Hunedoara. Proiectul va permite, de asemenea, creșterea capacității liniei în termeni de trafic pentru transportul de mărfuri, acest lucru contribuind la creșterea economică pe plan local. Lucrările urmează să fie finalizate în anul 2020.

Informație preluată de pe pagina web Club Feroviar

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj