Secretar de stat: Nu se va putea realiza anul viitor linia de metrou care să meargă de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni

metrou_OtopeniSecretarul de stat în Ministerul Transporturilor Dragoș Titea a declarat marți că nu se va putea realiza anul viitor linia de metrou care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, în schimb CFR Infrastructură a alocat bani pentru 2018 pentru a realiza cei doi kilometri de cale ferată care vor ajunge până la aeroport.

‘Metrorex, din păcate, s-au pierdut câțiva ani de zile și nu se va putea realiza anul viitor acea linie de metrou care să meargă de la Gara de Nord până la Aeroportul Otopeni. Anul acesta am făcut pași importanți, s-a emis hotărârea de Guvern pentru exproprieri, urmând ca până la sfârșitul acestui an să se dea drumul la proiectare, studiul de proiectare și execuție. Referitor la CFR Infrastructură, știu că și-au bugetat bani pentru anul viitor pentru cei doi kilometri de cale ferată care vor lega actuala cale ferată de Aeroportul Otopeni. În final va exista o singură gară, să spunem așa, care va deservi și CFR Călători și Metrorex’, a spus Titea la Palatul Parlamentului.

Secretarul de stat a participat la o dezbatere, la Comisia de transporturi a Camerei Deputaților, în care s-a discutat despre activitatea Companiei Naționale Aeroporturi București.

Informație preluata de pe pagina web economica.net

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj