Cel mai important standard referitor la competența laboratoarelor de încercări și etalonări a fost revizuit luându-se în considerare ultimele noutăți privind mediul de lucru și practicile de lucru din cadrul laboratoarelor.
SR EN ISO/IEC 17025 Cerințe generale pentru competența laboratoarelor de încercări și etalonări. este util pentru orice organizație care efectuează încercări, eșantionări sau etalonări și dorește rezultate fiabile.
Standardul este, de asemenea, util pentru universități, centre de cercetare, guverne, autorități de reglementare, organisme de control, organizații de certificare a produselor și alte organisme de evaluare a conformității, care au nevoie să efectueze încercări și/sau etalonări.
Ultima versiune a standardului a fost publicată în 2005. De atunci, condițiile de piață și tehnologia s-au schimbat. De aceea, noua versiune acoperă schimbările tehnice, evoluția vocabularului și progresul tehnicilor IT.
Principalele modificări ale noii ediții a standardului sunt următoarele:
- Abordarea pe bază de procesului acum este conformă cu noile standarde, cum ar fi SR EN ISO 9001 (managementul calității), SR EN ISO 15189 (calitatea laboratoarelor medicale) și SR EN ISO/CEI 17021-1 (cerințe pentru organismele de audit și de certificare). Acum, standardul revizuit pune accentul pe rezultatele procesului, în loc de descrierea detaliată a sarcinilor și a pașilor acestuia.
- Cu un accent mai puternic pe tehnologia informației, standardul recunoaște și încorporează utilizarea sistemelor informatice, realizarea înregistrărilor electronice și emiterea de rezultate și rapoarte electronice. Laboratoarele moderne lucrează din ce în ce mai mult cu tehnologia informației și comunicațiilor, iar grupul de lucru care a elaborat standardul a considerat necesară includerea unui întreg capitol dedicat acestei teme.
- Noua versiune a standardului include un capitol privind gândirea pe bază de risc și descrie caracteristicile comune cu cele din SR EN ISO 9001:2015, Sisteme de management al calității – Cerințe.
- Terminologia a fost actualizată pentru a fi mai aproape de lumea actuală și de faptul că manualele, înregistrările și rapoartele pe hârtie încep să fie eliminate în favoarea versiunilor electronice.
- A fost adoptată o nouă structură pentru corelarea cu celelalte standarde privind evaluarea conformității, cum ar fi seria ISO/IEC 17000.
- Domeniul de aplicare a fost revizuit pentru a acoperi toate activitățile de laborator, inclusiv încercările, etalonările și eșantionările.
Mai multe informații pe pagina web ASRO


