CFR SA va recepționa, până la sfârșitul acestui an, încă două tronsoane de cale ferată de pe Coridorul IV, ramura nordică. Este vorba despre tronsoanele Sighișoara – Ațel și Ațel – Micăsasa, în lungime de 55 kilometri.
FCC Construcción a anunțat finalizarea lucrărilor pe aceste două tronsoane aferente proiectului de „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov- Simeria, parte componentă a Coridorului IV Paneuropean pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h”.
Reamintim că în luna aprilie a acestui an CFR SA anunța că, până la sfârșitul acestui an, va deschide circulația pe aproximativ 140 kilometri de cale ferată modernizată pentru viteze de până la 160 km/oră.
Cele două tronsoane fac parte din cei 140 de kilometri ce urmează să fie dați în folosință.
Tot în luna aprilie conducerea CFR SA estima că se vor recepționa lucrările de modernizare a infrastructurii și suprastructurii feroviare pe 136,35 kilometri de cale ferată, între Sighișoara și Simeria.
Astfel, CFR SA e în proces de recepție pentru o alta secțiune, Coşlariu – Micăsasa, în lungime de 36,6 kilometri. Contractul de lucrări pentru modernizarea secțiunii Coşlariu – Micăsasa este în valoare de 721 milioane lei. Constructorul este Asocierea Aktor-Arcada, formata din Aktor Tehnical Societe Anonyme (Aktor S.A) și Arcada Company S.A.
Administratorul național de infrastructură feroviară se apropie și de recepția unei alte secțiuni, situată între Frontieră – Km 614, unde lucrările civile și cele de infrastructură sunt finalizate încă din 2016, iar acum se așteaptă recepția lucrărilor pentru sistemul ERTMS.
Lucrările executate pe tronsoanele Sighișoara – Ațel și Ațel – Micăsasa au cuprins:
- reabilitarea a 32 km de cale ferată existentă
- execuția a 23 km de cale ferată pe varianta nouă
- execuția unui nou tunel de cale ferată, Tunelul Sighișoara. Acesta este constituit din trei părți distincte, particularizate prin metode de execuție diferite: tunel artificial (intrare Sighișoara) cu lungimea de 20 m, tunel natural cu lungimea de 325 m și tunel artificial (intrare Daneș), cu lungimea de 56 m
- execuția unui tunel de cale ferată de 970 m – Tunelul Daneș – constituit din trei părți distincte, particularizate prin metode de execuție diferite: tunel artificial (intrare dinspre Sighișoara) cu lungimea de 20 m, tunel natural cu lungimea de 862 m și tunel artificial (intrare dinspre Daneș) cu lungimea de 87 m.
Este cel mai lung tunel de cale ferată construit în Romania după 1989, cu fonduri europene.Podul în arc de peste râul Târnava Mare
Este cel mai lung tunel de cale ferată construit în Romania după 1989, cu fonduri europene.
Podul în arc de peste râul Târnava Mare
- Podul în forma de arc peste râul Târnava Mare cu deschidere – 125 m, lungime – 134,6 m și construcție noua înaintea tunelului Sighișoara, intre gara Sighișoara și tunelul Sighișoara
- execuția a 30 poduri dintre care 6 poduri sunt din tablier metalic cu deschideri intre 45 m și 125m;
- execuția a 3 pasaje superioare cu 6 deschideri, deschiderea centrală fiind de 75 m;
- reabilitarea completă a 4 stații de cale ferată (Daneș – 4 linii, Dumbrăveni – 4 linii, Mediaș – 8 linii și Copșa Mica – 9 linii);
- execuția lucrărilor de protecția mediului – panouri fonoabsorbante 1500 m;
- lucrări de deviere DN 14 pe o lungime de 500 de metri care au devenit necesare datorită schimbării traseului de cale ferată în vederea obținerii condițiilor de circulație pentru 160 km/h;
- lucrări complexe de drenaj, colectare și evacuare a apelor;
- relocare conducta de gaz magistrala cu diametrul de 6 m.
Pe cei 55 kilometri de cale ferată s-au realizat și lucrările de modernizare a liniei de contact, lucrări de energoalimentare și lucrări de telecomunicații precum relocare fibra optica și informare public călător (megafoane, ecrane de informare etc.). Lucrările de energoalimentare au inclus și reabilitarea a Substației de Tracțiune Electrică Dumbrăveni și Micăsasa.
În acest moment, între Sighișoara și Micăsasa, se poate circula cu o viteză de 160 km/h cu excepția intrării în stația Sighișoara unde, conform proiectului tehnic, exista o limitare la 65 km/h și stația Mediaș unde limitarea este la 120 km/h.
Prelucrare după informațiile de pe pagina web clubferoviar.ro