Eveniment omagial a fost organizat cu ocazia aniversării a 120 de ani de la inaugurarea Podurilor Dunărene Feteşti – Cernavodă şi a 155 de ani de la inaugurarea primei linii ferate din Imperiul Otoman, Cernavodă – Constanţa.
Acesta s-a desfăşurat sub patronajul MINISTERULUI TRANSPORTURILOR în colaborare cu Autoritatea Feroviară Română – AFER Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” S.A. SNTFC „C.F.R. Călători” S.A. Societatea Feroviară de Turism “SFT-CFR” S.A. în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa, Primăria Oraşului Cernavodă, cu participarea Academiei Române, Asociaţiei Generale a Inginerilor din România-AGIR şi a Ordinului Arhitecţilor urmărind promovarea istoriei, culturii, tradiţiilor și imaginii Căilor Ferate Române, a valorilor morale, intelectuale şi profesionale ale ceferiştilor, arătând aportul Căilor Ferate Române la dezvoltarea ţării şi implicit a economiei ei, lucru rezultat şi din sintagma folosită pentru Căile Ferate Române ca fiind “a doua armată a ţării”.
Alte informaţii pe pagina CENAFER