ASRO a publicat versiunea română a standardului SR EN 50388-1:2022 Aplicații feroviare. Instalații fixe și material rulant. Criterii tehnice pentru coordonarea între sistemele de alimentare cu energie electrică a tracțiunii electrice și materialul rulant, pentru realizarea interoperabilității. Partea 1: Generalități (identic cu EN 50388-1:2022). Documentul reprezintă prima din cele două părți ale standardului care specifică criteriile tehnice pentru coordonarea între sistemele de alimentare cu energie electrică a tracțiunii electrice și materialul rulant, în scopul realizării interoperabilității.
Această primă parte stabilește cerințele referitoare la aspectele electrice pentru a garanta compatibilitatea tehnică între materialul rulant și rețelele de tracțiune electrică. Partea a doua este în curs de elaborare.
Standardul european EN 50388-1:2022 a fost elaborat ca urmare a unei solicitări a Comisiei Europene (CE), urmărindu-se publicarea lui în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) în lista standardelor necesare pentru îndeplinirea cerințelor Directivei (UE) 2016/797 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană.
CE încă nu a publicat referințele standardului EN 50388-1:2022 în JOUE; până la publicare, pentru îndeplinirea cerințelor directivei se aplică în continuare EN 50388:2012 (SR EN 50388:2012).
Versiunea română a standardului SR EN 50388-1:2022 poate fi achiziționată de pe site-ul ASRO
Preluare după Newsletter ASRO