Între Brașov și Predeal sunt 27 de km și linia este tranzitată zilnic de aproape 50 de trenuri de pasageri, dar acestea fac chiar și peste 40 de minute și, din cauza vântului, de câteva ori pe an cad copaci și circulația este întreruptă uneori câteva ore. De mulți ani se vorbește despre reabilitare, fiindcă linia are nevoie, iar costurile estimate sunt de peste 400 milioane euro, plus TVA.
Printre diferitele scenarii de modernizare au fost luate în calcul și unele aproape SF, inclusiv un tunel de 22 km. Despre când ar putea începe lucrările și despre istoria fascinantă a liniei puteți citi mai jos.
Informația pe scurt
- Trenurile circulă din 1879 între Brașov și Predeal, iar în anii 60′ a fost prima linie normală electrificată din rețeaua CFR.
- Predealul, fiind sat de graniță. a fost în centrul unei controverse între România și Austro – Ungaria, cele două state având mari neînțelegeri despre locul pe unde să se facă joncțiunile feroviare între țări.
- Între Brașov și Constanța sunt aproape 400 km și doar cei 27 km dintre Brașov și Predeal nu sunt reabilitați.
- Trenurile merg cu sub 40 km/h pe porțiunile complicate dintre Timișu de Sus și Predeal, iar cele mai rapide zone sunt între Brașov și Dârste, unde viteza maximă trece de 80 km/h.
- Sunt trei gări între Brașov și Predeal. Trenurile care nu opresc în ele fac 35-38 de minute, cele care opresc în toate fac 42 – 44 de minute.
- Din cauza restricțiilor de viteză cele mai rapide trenuri fac 35-38 de minute, în timp ce zeci de ani trenurile rapide și accelerate făceau 28 de minute.
- Calea ferată dintre cele două orașe are mare nevoie de reabilitare, iar ultimele discuții ample pe subiect au fost în 2014. Cele mai fanteziste scenarii indicau un tunel de 22 km de la Azuga la Dârste. În Master Planul de transport estimările pentru costurile totale indică 418 milioane euro, fără TVA.
- Nu se știe când vor începe lucrările, dar cu siguranță va fi mult după 2020. Traseul va fi păstrat, dar vor fi consolidate terasamentele, va fi refăcut sistemul de drenaj și se vor moderniza trecerile la nivel. Vor fi reparate și cele două tunele.
- Va trebui modernizată și gara de la Predeal care, în 1968 când a fost dată în folosință, era printre gările cu un aspect super-modern. Nu mai este cazul în prezent când tunelul de acces la linii este foarte murdar.
De la Brașov la Constanța sunt aproape 400 km și doar cei 27 km nu au fost reabilitați. Lucrările de reabilitare au demarat în 2002 pe tronsonul București – Câmpina și s-au încheiat în 2004, iar lucrările pe tronsonul Câmpina–Predeal s-au finalizat în decembrie 2011. Pe București – Constanța lucrările au început în 2005 și s-au terminat abia nouă ani mai târziu. Cel mai rapid tren face 5 ore și un minut între Constanța și Brașov, iar porțiunea cu cea mai mică viteză medie este cea dintre Brașov și Predeal (IR472 trecând prin gara Dârste).
Întregul articol de Vlad Barza de pe pagina web hotnews poate fi accesat aici