Bugetul RATB pentru acest an va fi majorat la capitolul investiții cu 10 milioane de lei, circa 2,1 milioane de euro, bani destinați modernizării tramvaielor, se arată într-un proiect de hotărâre al Consiliului General al Municipiului București (CGMB), aflat pe ordinea de zi a ședinței din data de 22 noiembrie.
Cu 10 milioane de lei va fi majorat bugetul RATB la viitoare ședință a CGMB, din 22 noiembrie, arată un proiect de hotărâre. Primăria vrea să majoreze alocațiile de la buget destinate investițiilor. Astfel, dacă proiectul de venituri și cheltuieli pentru acest an va fi aprobat, valoarea investițiilor Regiei se ridică la 89,8 milioane de lei.
În nota de fundamentare a proiectului se specifică de ce e nevoie de suplimentarea bugetului de investiții. La ultima rectificare, din august 2017, a fost aprobată o nouă listă cu investiții pentru acest an, și care cuprinde:modernizarea tramvaielor cu sistem de climatizare în salonul de călători, în valoare de 11,48 milioane de lei; delimitarea amprizei liniei de tramvai 21 față de traficul auto general prin montarea de panouri separatoare între ampriza liniei de tramvai și carosabil, în valoare de 691.000 lei.
Recent, Primăria Capitalei a demarat proiectul park & ride din Pantelimon, pe care vrea să-l termine până la finele lui 2018. Astfel, Capitala ar putea avea anul viitor 3.000 de locuri noi de parcare în Nord şi încă 420 de locuri de parcare în Est.
Informatie de pe pagina web economica.net


