SUEDIA: Green Cargo a început să folosească containerele mai mari tip XXXL ale Innofreight pentru a livra deșeuri pe bază de lemn pentru combustibil la terminalul Söderenergi din Nykvarn, permițând astfel reducerea numărului de trenuri operate fără a reduce volumul de marfă.
Green Cargo transportă lemnul pentru combustibil de la Töva, Östavall, Ånge, Bastuträsk și Örnsköldsvik la Nykvarn, folosind trenuri cu două locomotive de 27 de vagoane care transportă 81 de containere XXXL cu aproximativ 1.600 de tone de lemn pentru combustibil pe tren. Söderenergi folosește o cantitate tot mai mare de de lemn pentru combustibil mai puțin dens, iar containerele XXXL Green Cargo pot mări volumul de încărcare la circa 4.500 m3 pe tren.
“Cu containere mai mari, vom fi mai flexibili, vom reduce numărul de trenuri cu 25% și vom fi mai rentabili”, a declarat Olle Ankarling, șef de logistică la Söderenergi. “Aceasta înseamnă că vom promova, de asemenea, reducerea traficului pe o rețea feroviară deja încărcată, eliberând astfel capacitate pentru trafic”.
Prelucrat după railwaygazette


