CE deschide o investigație aprofundată asupra măsurilor franceze de sprijin pentru Fret SNCF

comisia europeana_1Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a stabili dacă anumite măsuri franceze de sprijin pentru Fret SNCF (SNCF Marfă) respectă regulile UE privind ajutorul de stat.

Beneficiarul acestor măsuri este Fret SNCF SAS, o filială 100% a operatorului feroviar francez SNCF SA (SNCF). Fret SNCF are un deficit constant, cu excepția anului 2021. În perioada 2007-2019, pierderile sale au fost acoperite în mod continuu de către societatea-mamă SNCF prin intermediul avansurilor de numerar intra-grup, care constituie resurse publice datorită deținerii și controlului statului.

În această etapă, pe baza examinării sale preliminare, Comisia este îngrijorată de faptul că anumite măsuri în favoarea Fret SNCF, acordate în perioada 2007-2019, nu sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Măsurile în cauză sunt: ​​

  • avansurile de numerar efectuate de SNCF către Fret SNCF de la începutul anului 2007 cel puțin până la transformarea acesteia din urmă într-o societate comercială;
  • anularea pe cale legislativă a datoriei financiare a Fret SNCF în anul 2019 când aceasta a fost transformată în societate comercială; și
  • injecția de capital de 170 de milioane EURO realizată în timpul transformării Fret SNCF în societate comercială.

Comisia va investiga acum în continuare pentru a verifica dacă temerile sale inițiale se dovedesc a fi bine întemeiate.

Prelucrare după Comisia Europeană

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj