UITP (Uniunea Internaţională a Transportatorilor Publici) şi CER (Comunitatea Căilor ferate Europene) au aplaudat guvernul României şi, în special, Ministerul român al transporturilor pentru decizia importantă de a îmbunătăţi Master Planul de Transporturi al României (MPTR), în special cu privire la măsurile prevăzute pentru căile ferate ale ţării.
Reprezentanţii UITP şi CER au declarat că sunt bucuroşi să ia notă de faptul că noua versiune a acestui document crucial a abandonat reducerea planificată cu până la 40 % a infrastructurii feroviare a ţării – reducere prevăzută în versiunea precedentă a Master Planului – ,înglobând în acelaşi timp multe din ideile recomandate deUITP şi de alţi factori referitoare la o abordare pozitivă şi susţinerea căilor ferate române pe temrn mediu şi lung. Ameninţarea închiderii a reprezentat o preocupare crescândă pentru întreaga comunitate europeană a transportatorilor publici.
UITP şi CER consideră că această abordare în sensul susţinerii este necesar să fie continuată printr-o planificare financiară corectă şi o alocare echilibrată a resurselor între diferitele moduri de transport. Aceasta poate asigura că reţeaua feroviară a ţării va fi o soluţie viabilă pentru un transport în siguranţă, accesibil şi curat pentru toţi românii.
Întrucât România este o legătură cheie între regiunile central-estice şi cele din sud-estul UE, implicaţiile trec în mod clar dincolo de graniţele naţionale. O astfel de abordare ar ajuta, de asemenea, atât România, cât şi UE să atingă climatul necesar şi ţintele de dezvoltare agreate atât la nivel european, cât şi internaţional (COP21).
De aceea, aceasta prezintă un interes semnificativ pentru a investi, cu ajutorul fondurilor europene, în sectorul feroviar al României. Investiţiile actuale ale ţării la metrou şi în reţeaua TEN-T au nevoie să se ia în considerare aceste opţiuni financiare. Mai mult, astfel de resurse financiare pot fi, de asemenea, direcţionate către liniile şi serviciile regionale şi suburbane, deoarece acestea completează volumul transportului de pasageri pe tot cuprinsul Europei, aşa cum este ilustrat în cele mai recente studii efectuate de UITP. Aceste servicii pot aduce importante beneficii operatorilor de transport, aducând în acelaşi timp stabilitatea locurilor de muncă şi asigurând descongestionarea – o problemă recunoscută pentru Bucureşti şi alte mari oraşe din România.
Ca urmare, UITP şi CER ar dori să sugereze autorităţilor române că MPTR ar trebui să asigure, de asemenea, finanţarea necesară şi adecvată pentru sectorul feroviar al ţării în cadrul actualului exerciţiu financiar multianual al UE (2014 – 2020), garantând astfel cea mai bună implementare a recentelor ajustări pozitive din Master Plan.
După cum s-a arătat într-o recentă scrisoare adresată guvernului României, UITP şi CER sunt gata oricând să susţină atât membrii lor, cât şi autorităţile naţionale din România pentru a le ajuta să găsească şi să implementeze cele mai bune soluţii pentru sectorul feroviar.
Traducere după European Railway Review nr.5_2016


