CFR SA se mișcă mai bine decât rivalii de la drumuri și autostrăzi

sf-Predeal-BrasovÎn timp ce românii mai au de așteptat până să circule la standarde europene pe autostrada Comarnic-Predeal-Brașov, cei de la CFR SA fac un pas înainte pentru modernizarea infrastructurii feroviare pe secțiunea Predeal-Brașov, urmărind astfel sporirea vitezei de circulație și asigurarea unor standarde mai bune de călătorie cu trenul.

CFR SA a publicat licitația pentru contractarea serviciilor de realizare a studiului de fezabilitate necesar modernizării secțiunii Predeal-Brașov, componentă a Coridorului IV Feroviar.

Valoarea contractului este estimată la 19, 5 milioane lei (4,2 milioane euro), iar finanțarea va fi asigurată din fonduri europene.

Criteriile de atribuire vor urmări cel mai bun raport calitate-preț, în consecința componenta financiară a ofertei va avea o pondere de 40%, propunerea tehnică va avea o pondere de 36%, în timp ce experiența experților va avea o cotă de 24%.

Contractul se va desfășura pe o perioadă de 23 de luni de la data atribuirii.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 28 ianuarie 2019. Ofertele vor fi deschise tot la aceeași dată, urmând ca atribuirea contractului sa aibă loc până în mai 2019.

Obiectivul contractului de prestări servicii este de a asigura clientului (CFR-SA) soluția optimă pentru executarea lucrărilor de modernizare a căii ferate pe secțiunea Predeal-Brașov, atât din punct de vedere tehnic, operațional, cât și economic și financiar, precum și al impactului asupra mediului și al schimbărilor climatice.

Prestatorul va elabora un studiu de fezabilitate care va fi utilizat pentru selectarea soluției optime de modernizare a infrastructurii feroviare și va întocmi documentația necesara pentru obținerea avizelor și acordurilor în etapa studiului de fezabilitate, alături de documentația de licitație pentru faza de proiectare și execuție, precum și pentru supravegherea lucrărilor de construcție.

Informație publicată pe pagina web clubferoviar.ro, foto cfr

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj