Comisarul european Corina Creţu critică Guvernul pentru întârzieri la fondurile europene pentru transport

Corina-cretu-comisarul-european-pentru-politica-regionalaComisarul European pentru Politica Regională, social-democrata Corina Cretu, i-a transmis, joi, o scrisoare ministrului Transporturilor, Dan Marian Costescu, în care se declara “îngrijorată de ritmul lent în pregătirea proiectelor” europene ale României pentru infrastructura de transport, derulate de companiile din subordinea Ministerului Transporturilor.

Corina Creţu acuză întârzieri la proiectele de transport din perioada 2007-2013, precum şi lipsa de noi proiecte pentru perioada 2014-2020.

Scrisoarea comisarului european vine pe fondul unei performanţe slabe a ministrului Costescu, acuzat de societatea civilă pentru ritmul lent al proiectelor de investiţii. Contextul e însa mai larg: ieri, mai mulţi miniştri din guvernul Ciolos au atacat guvernul Ponta pentru performantele slabe din guvernarea 2012-2015.

“Sunt îngrijorată de ritmul lent în pregătirea proiectelor privind infrastructura de transport din cadrul Programului Operaţional pentru Infrastructura Mare pentru perioada 2014-2020, dar şi de numărul mare de proiecte ce riscă să nu fie finalizate. Deşi Comisia Europeana a aprobat fazarea a 30 din cele 123 de proiecte de transport pentru perioada 2007-2013, autorităţile naţionale nu au reusit să trimită la Bruxelles toate documentele necesare pentru acestea, aşa încât există riscul ca România să nu poată folosi banii europeni alocaţi şi va fi nevoită să suporte din bugetul naţional cheltuielile necesare pentru finalizarea proiectelor”, spune comisarul european Corina Creţu, în scrisoarea către Costescu, potrivit unui comunicat transmis de cabinetul ei.

În privinţa utilizării Fondurilor structurale şi de investiţii europene în domeniul transporturilor în actuala perioadă de programare (2014-2020), comisarul european Creţu a declarat:

“Există întârzieri semnificative în pregătirea financiară şi tehnică a unei rezerve de proiecte mature necesare pentru îndeplinirea obiectivelor Programului Operaţional pentru Infrastructura Mare. Lipsa unor proiecte mature şi cheltuielile insuficiente vor putea duce în cele din urmă la dezangajarea fondurilor, extrem de necesare pentru reţeaua de transport a României”.

Corina Creţu a adăugat că este necesară adoptarea rapidă a Master Planului General de Transport, în forma agreată în cadrul negocierilor din 2015 dintre Comisia Europeană şi Guvernul României.

În finalul scrisorii adresată conducerii Ministerului Transporturilor, Comisarul European Corina Creţu asigură autorităţile române atât de sprijinul ei personal, cât şi de susţinerea pe care Comisia Europeană, precum şi experţii Direcţiei Generale pentru Politica Regională (DG REGIO), vor continua să o acorde României pentru a putea valorifica la maximum Fondurile structurale şi de investiţii europene pentru proiectele de transport.

Pentru Programul Operaţional pentru Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, România are alocate aproximativ 9,4 miliarde de euro atât prin Fondul european de dezvoltare regională, cât şi prin Fondul de coeziune.

Mai mult de jumătate din finanţarea totală (inclusiv cofinanţarea naţională) pentru POIM – 6,8 miliarde de euro – sunt prevăzute pentru infrastructura de transport, 37% pentru dezvoltarea sectorului de mediu, iar 5% pentru sectorul energetic.

Prelucrat după articolul din Hotnews, 23.06.2016, Foto Comisia Europeană

Tot în Hotnews, 23.06.2016 a mai apărut:

“Comisarul Corina Creţu se face de râs la Bruxelles cu aceste intervenţii la adresa guvernului, Comisia Europeană ştie că un comisar nu se amestecă în actul guvernamental din statele membre”, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale după ce Creţu a criticat guvernul, printr-o scrisoare facută publică, pentru întârzieri la fondurile europene pentru transport.

“Regretăm că nu a avut aceeaşi atitudine profesoralăa şi cu guvernul Ponta, care a amânat luarea deciziilor esenţiale pe fonduri europene. Corina Creţu încalcă toate cutumele Comisiei Europene, care arată că scrisorile către miniştri nu se fac publice”, au mai spus sursele citate.

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj