Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE de ajutor de stat, un sistem de ajutor de 29 miliarde HUF (aproximativ 82 milioane EURO) pentru a sprijini transportul cu vagoane singulare în Ungaria.
Transportul cu un vagon singular este o formă de transport de marfă, care este mai restrâsă și are o capacitate mai mică decât un tren complet. Necesită manevrarea vagoanelor la stațiile de plecare sau de destinație și la orice stație intermediară. În Ungaria, între 10 și 12 milioane de tone de mărfuri pe an sunt transportate cu vagoane singulare (adică aproximativ o cincime din totalul mărfurilor transportate pe calea ferată).
În cadrul schemei, care se va desfășura până la 31 decembrie 2025 și va fi deschisă companiilor feroviare active în sectorul transportului cu vagoane singulare, sprijinul va lua forma subvențiilor directe. Ajutorul vizează acoperirea parțială a costurilor legate de infrastructura feroviară, precum și a altor costuri externe suportate de beneficiari, cum ar fi accidentele, poluarea, congestionarea și schimbările climatice. Comisia a evaluat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special articolul 93 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și liniile directoare ale Comisiei din 2008 privind ajutorul de stat pentru întreprinderile feroviare. Comisia a constatat că schema este necesară și proporțională pentru a promova utilizarea transportului feroviar, care este mai puțin poluant decât transportul rutier și reduce aglomerarea rutieră. Prin urmare, măsura va fi benefică atât pentru mediu, cât și pentru mobilitate. Î
n plus, Comisia a constatat că ajutorul va avea un „efect de stimulare”, deoarece beneficiarii nu se vor angaja în activități legate de transportul cu vagon singular în absența sprijinului public. Comisia a concluzionat că măsura va contribui la coordonarea transporturilor și va facilita trecerea transportului de marfă de la rutier la calea ferată în conformitate cu obiectivele politicii UE, inclusiv cu cele stabilite în Acordul verde, fără a denatura concurența în mod nejustificat pe piața unică. Pe această bază, Comisia a aprobat schema conform normelor UE privind ajutoarele de stat.
Prelucrare după Comisia Europeană


