
Pe 25 martie 2026, Comisia Europeană a înregistrat o inițiativă cetățenească europeană (ICE) intitulată „Transport rapid, convenabil, la prețuri accesibile și, mai presus de toate, ecologic pentru toți europenii”.
Inițiativa invită Comisia să „transforme călătoriile cu trenul într-o adevărată alternativă la aviație prin crearea unei rețele și a unei organizări continentale puternice și prin eliminarea dezechilibrelor de pe piață”. Mai precis, organizatorii propun „introducerea unei taxe pe combustibilul de aviație la nivelul UE”, „eliminarea scutirilor de TVA și introducerea unor prețuri echitabile” și „alocarea veniturilor către o organizație feroviară europeană puternică, cu o autoritate extinsă”.
Întrucât această inițiativă îndeplinește condițiile formale stabilite în legislația relevantă, Comisia consideră că este admisibilă din punct de vedere juridic în temeiul Regulamentului privind inițiativa cetățenească europeană. Comisia nu a analizat conținutul propunerilor în această etapă. Înregistrarea nu influențează decizia finală a Comisiei cu privire la fondul său și nici eventualele măsuri pe care aceasta le-ar putea lua. Comisia va lua o decizie cu privire la inițiativă numai dacă colectează cel puțin un milion de semnături de la cetățenii UE.
Etapele următoare
După înregistrarea de astăzi, organizatorii au la dispoziție șase luni pentru a deschide perioada de 12 luni de colectare a semnăturilor. În cazul în care o ICE primește cel puțin un milion de declarații de susținere în perioada respectivă, numărul minim fiind atins în cel puțin șapte state membre, Comisia trebuie să reacționeze și să decidă ce măsuri va lua ca răspuns la inițiativă, dacă este cazul, justificându-și decizia.
Contextul
Inițiativa cetățenească europeană a fost introdusă odată cu Tratatul de la Lisabona ca instrument de stabilire a agendei pentru cetățeni. Acesta a fost lansat oficial în aprilie 2012. Odată înregistrată oficial, o inițiativă cetățenească europeană permite unui milion de cetățeni din cel puțin șapte state membre ale UE să invite Comisia Europeană să propună acte juridice în domeniile în care are competența de a acționa. Condițiile de admisibilitate sunt următoarele: (1) acțiunea propusă nu se află în mod vădit în afara sferei de competență a Comisiei în ceea ce privește prezentarea unei propuneri legislative, (2) nu este vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și (3) nu contravine în mod vădit valorilor Uniunii.
De la lansarea inițiativei cetățenești europene, Comisia a înregistrat 129 de inițiative.
Conținutul inițiativelor exprimă doar punctele de vedere ale organizatorilor și nu poate fi considerat în niciun caz ca reflectând punctele de vedere ale Comisiei.
Prelucrare după Comisia Europeană


