La Aeroportul Timișoara s-ar putea ajunge cândva și cu trenul. Este vorba despre un proiect îndrăzneț al conducerii Aeroportului Timișoara, pe marginea căruia se duc discuții avansate.
În acest proiect, pe lângă Aeroport, mai sunt implicate Consiliul Județean Timiș și Primăria Ghiroda. Aceasta, întrucât privește o linie de cale ferată ce trece prin Giarmata Vii și prin vecinătatea Aeroportului. Mai precis, ajunge chiar în apropiere de capătul pistei de aterizare-decolare, în zona de presemnalizare luminoasă.
Concret, în vecinătatea Aeroportului ar putea fi amenajate o gară și un drum care să ducă până la aerogară.
„Este un proiect pe care vrem noi să îl realizăm și deja se discută la nivel de concept, între Consiliul Județean, Primăria Ghiroda și Aeroport, avem schițe de gară feroviară, care este relativ facil de realizat pe linia secundară de cale ferată Timișoara – Lipova, la aproximativ 2 kilometri de aerogară. S-a și discutat concret care ar trebui să fie terenurile care vor fi expropriate și cu o investiție relativ mică într-o gară, asigurăm conectivitatea și feroviar între Aeroport și orașul Timișoara, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, directorul Aeroportului Timișoara, Daniel Idolu.
La rândul lor, cei de la CFR ar trebui să contribuie cu o serie de intervenții pentru ca pe aceasta linie să poată circula mai multe trenuri. Iar astfel, cei care vor să ajungă la Aeroport să o poată face și pe calea ferată și să salveze timpul pe care l-ar petrece în trafic, venind cu mașina.
Deocamdată nu exista o estimare a costurilor pentru realizarea acestui proiect.
Articol de Liliana Iedu de pe pagina web opiniatimisoarei