Consiliul de Conducere al Deutsche Bahn a aprobat o investiție de peste un miliard de euro pentru achiziția de noi trenuri si modernizarea unor trenuri din parcul de material rulant existent. Proiectul vizează achiziția a încă 18 trenuri ICE 4 cu 7 vagoane, furnizate de Siemens, acestea fiind evaluate la 700 milioane de euro. De asemenea, DB va cumpăra 50 de vagoane (clasa a doua) tot pentru trenurile ICE 4, iar 320 milioane de euro se vor aloca proiectului de modernizare a trenurilor ICE 1.
Comanda pentru cele 18 trenuri suplimentare va contribui la extinderea parcului de trenuri ICE 4 de la 19 trenuri la 37 de trenuri, ceea ce va oferi capacitate sporita pentru traficul de lung parcurs.
“Prin aceste investiții adiționale, determinam creșterea atractivității transportului feroviar. Pentru pasagerii care utilizează serviciile de transport de lung parcurs, acest proiect înseamnă creșterea capacitații si a confortului,” a declarat președintele DB, Richard Lutz.
Prin achiziționarea a celor 50 de vagoane, DB va majora lungimea trenurilor ICE 4 de la 12 vagoane la 13 vagoane per tren, cu o lungime de 375 metri, devenind cel mai lung tren din parcul de material rulant al operatorului. Ca rezultat, numărul locurilor pe scaune va fi majorat de la 830 la 918, ceea ce înseamnă o capacitate de cinci ori mai mare decât intr-un avion pentru distante scurte, sau de 15 ori mai mare decât un autobuz de lung parcurs. DB precizează ca trenul cu 13 vagoane va oferi o capacitate mare pe rutele care deja înregistrează o creștere a cererilor.
“Continuam sa dezvoltam oferta noastră in mod constant. Prin alocarea investițiilor in modernizarea parcului de material rulant, reducem vârsta medie a vehiculelor, oferim capacitate adițională si devenim mai flexibili. Acesta este modul prin care noi putem sa optimizam fiabilitatea si spațiul, in special pentru rutele cu cereri ridicate,” a precizat Berthold Huber, Directorul de Transport de Pasageri al DB.
Vagonul adițional (cuplat la trenurile ICE 4) va avea motor pentru a creste puterea de tracțiune a trenurilor ICE 4 (extinse) care vor circula pe ruta liniei de mare viteza dintre Köln si Frankfurt. De asemenea, DB a testat si creșterea vitezei de deplasare, de la 250 km/h la 266 km/h.
Proiectul de modernizare a trenurilor ICE 1, pentru care DB va aloca 320 milioane de euro, are ca scop creșterea duratei de viată a trenurilor, in așa fel încât acestea să poată opera pana in 2030. Modernizarea acestora implica noi scaune si covoare, implementarea unui nou sistem de informare a pasagerilor si optimizarea sistemului si a tehnologiei de tracțiune a trenurilor.
Informație preluata de pe pagina web Club Feroviar